De Revelion, noi, cei doi părinți ne-am hotărât sa fim ființe sociale și am invitat o pereche de prieteni la noi. Eram morți de oboseală - starea noastră permanentă, iar eu mă gândeam ușor jenată ce neplăcut va fi să anunț pe la ora 1 ca mă duc la culcare, că nu mă mai țin bateriile. Seara dintre ani a decurs după ritualul deja cunoscut: baie, masaj, cântărit, mufat la sursa principală de alimentare (sân), apoi suplimentul. La ora 23, plodul era în pătuț, unde a stat cuminte și treaz pâna pe la 1, ascultând bombardamentul de afară. Nu s-a speriat deloc de zgomot, dar a fost nevoie de 2 intervenții cu Zica-Suzica, pe motiv de mârțâială din cauza colicilor. Nu același lucru se poate spune despre câinele familiei, care, de când au început petardele și artificiile (adică, de câteva zile) merge numai tupilat pe lângă pereți, iar aseară, în ciuda amenințărilor și a altor chestii mai... coercitive, nu s-a dat dus de sub pătuțul copilului, deși nu are voie nici măcar să intre în camera respectivă. După ora 1, copilul a adormit, în ciuda haosului care continua afară, iar noi am continuat "petrecerea". Pe la 3.30 ne-am garat și noi. Nici nu-mi venea să mă mai bag în pat pentru că, de obicei, pe la 4 se dă trezirea. În fine, mi-am zis că o jumătate de oră de somn e mai bună decât deloc... și am adormit imediat.
Când m-am trezit, afară era soare și frumos, tati dormea dus lângă mine, în aceeași poziție în care se culcase, copilul gângurea liniștit în pătuț, iar ceasul arăta... ora 8!!! Primul gând: am fost în comă, sunt o mamă execrabilă, am lăsat plodul să moara de foame! L-am luat ușurel în brațe, l-am pupat, i-am urat la mulți ani, mi-a zâmbit complice... Cred că ăsta a fost cadoul lui pentru noi: ore de somn legate, nesperate, dar de care aveam atâta nevoie. Sau, pur și simplu, întrucât e un copil isteț, s-a hotărât să sară peste o masă, pentru că niciunul dintre părinții lui nu părea prea apt să aibă grijă de el în toiul nopții. Ce și-o fi zis: decât să mă scape amărâții ăștia din brațe, mai bine dorm aici, cuminte!
În concluzie, am început anul cum nu se poate mai bine, sper s-o ținem tot așa, ceea ce vă doresc și vouă! Ah, și tati a primit un cadou, de la noi doi: aproape 10 ore legate de somn! Așa arătau băieții mei în prima dimineață minunată din 2011. La mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu