vineri, 31 decembrie 2010

La multi ani!


Noi trei vă urăm să aveți un an nou mai bun decât cel ce a trecut, să fiți sănătoși, să vă iubiți, să aveți răbdare unii cu ceilalți și nu în ultimul rând să "ne cițiți" pentru că promitem să scriem mai frumos și mai des la anu' pe blogul nostru.

Unghiuță, Anca și Alex

marți, 28 decembrie 2010

Mamaia Reli

Mamaia Reli este bunica mea. Prototipul de bunică, în viziunea mea și singurul membru al familiei mele “de sânge” cu care m-am înțeles perfect întotdeauna.
Bunicii mei au pus bazele a tot ceea ce știu eu. Rolurile s-au împărțit, bunicul m-a învățat să iubesc muzica folk, poveștile și implicit să le citesc, mi-a citit (printre multe altele) aproape toată opera lui Karl May (de două ori), m-a invâțat cum să mă comport în societate și multe altele.
Bunica mea m-a învățat să desenez, să mă joc în nisip, să mă rog, să scriu, să cânt și să dansez (sau cel puțin și-a dat silința, pentru că a lucrat “cu materialul clientului”), să gătesc și cel mai impotant, să fiu eu. Cu bunica mea am făcut toate “nefăcutele”: am jucat leapșa și v-ați-ascunselea în apartamentul lor cu două camere (când bunicul nu era acasă), am jucat șotronul și frunza cu “copii mari” care nu l-ar fi primit pe piciul de nepotă-su în joc, am jucat fotbal cu cartofi și am stat împreună la cozile interminabile la “ce-or fi adus”, de pe vremuri. Când m-am făcut mai mare, îmi cumpăra bomboane și ouă cu surprize pe care le ascundea în “locul nostru secret”, aflat la ea în șifonier. În liceu, mi-a zis să nu îi mai fur țigări din pachet și mi-a dat bani să-mi cumpăr “țigări d-alea bune” din care ea nu fuma decât când venea nepotul la o cafea și la șuetă. Bunicii mele îi povesteam toate necazurile și ea mă asculta întotdeauna cu inima deschisă și îmi dădea sfaturi. Nu s-a supărat când mi-am dat găuri în urechi, dar s-a supărat când mi-am tuns pletele. Bunica mea a fost cea mai bună bunică din lume. Bunica mea s-a stins din viață în noaptea de 25 decembrie, iar eu cred că a plecat să termine “training-ul” îngerului păzitor al strănepotului ei, pe care nu a apucat să îl vadă decât în poze.

Te iubesc, mamaia mea! O să am grijă de Unghiuță așa cum m-ai învățat tu că e mai bine și mă bazez pe tine să mai arunci o privire când nu voi putea fi lângă el.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Sărbători fericite tuturor!

Crăciun fericit tuturor. Îmi pare rău că nu am postat nimic nici ieri și astăzi voi fi foarte scurt dar nu sunt în cea mai bună dispoziție. Unghiuță e bine, sănătos, bucuros și viguros, am ajuns la greutatea de la naștere(In your face greutate cu minus). Am fost și până la o tură de bunici astăzi iar mâine îi vom vizita pe ceilalți. Dispoziția mea, sau mai bine spus lipsa ei, este legată de bunica mea care este grav bolnavă. Este prima dată când nu este cu noi de crăciun și cred că este și ultimul crăciun în care o voi mai vedea.
Noi trei vă urăm să aveți cele mai fericite sărbători, să vă bucurați de cei dragi, să fiți sănătoși și fericiți.

Unghiuță, Pisica Mică și Pisica Mare

joi, 23 decembrie 2010

Promenada de seară

Noi am ieșit afară! Am pus ursonul cel mare, pentru că tatăl copilului (io adică) a crezut că soția lui va naște un copil de 1 an, fesul deja faimos, bulina galbenă de începător și am coborât afară. Toți patru. Eu am primit copilul (port 45 la picior și am șanse mai mici să mă dezechilibrez și să cad), doamna a luat Chifteaua și am făcut o tură mică de bloc. Piciul a adormit pe la jumătatea plimbării (aerul curat domn’le) după ce azi a fost destul de interactiv, ca să nu spun agitat. Minunea nu a durat decât până cand am ajuns din nou acasă. Am deschis ochii mari de focă și am mai stat treaz ceva timp. Să mai doarmă și alții domnule!
În afară de plimbare, astăzi am fost și am vorbit cu Moș Crăciun care mi-a spus că sigur piciul va primi sub brad un sling de la poartă-mă mami. Yeeeeee! De crăciun mergem la plimbare în sling până la bunici, asta dacă vremea ne permite. (Doamna Jurca, o pilă să fie și șâmbătă cald? Săru’mâna!)

miercuri, 22 decembrie 2010

Ziua de părinți ne-cuminți

Astăzi a fost zi de excursie doar de părinți, la cumpărături. Este prima dată când facem asta de când a venit Unghiuță. Piticul a rămas cu mama-soacră.
A fost... interesant. Știți că sunt reportajele cu românii care de sărbători cumpără tot, de parcă ar veni bombardamentul. E, noi eram printre ei. Am omis să o cumpărăm pe doamna de la casă, în schimb am cumpărat TOT. Am făcut provizii. Cred că undeva în sinea noastră ne-am dat seama că ocazia asta o să o mai întâlnim doar peste ceva timp. Total nelegat de subiect, am tras concluzia că românul se pregătește de sărbători într-un mod atipic, carne era (nu ca în alți ani) dar în schimb raionul de hârtie igienică și prosoape de bucătărie era devalizat. No comment.
Am mai căscat ochii pe la magazine, de copii bineînțeles, dar nu am cumpărat nimic. Suntem mândri de noi, am mai crescut. E greu să reziști dar piticul are destule haine și într-o lună suntem siguri că va trebui să facem un nou stoc, o mărime mai mare.
Suntem puțin cam obosiți așa că, vă las cu ultima poză a grasului. Am uitat să precizez, mai avem 20 grame și ajungem la greutatea de la naștere (slow starter, big comeback).

marți, 21 decembrie 2010

Gangsta

Azi am fost la eco. Totul a mers “ca uns”. Piticul a dormit tot drumul, iar la medic a fost super. Nu s-a împotrivit, a stat liniștit, nu a fost supărăcios nici măcar când a fost geluit. Da, azi a fost si prima oară când piticul a avut părul gelat. Chiar dacă asta s-a întâmplat doar din motive medicale, se pune. Am fost “fashionable” băi!
Tot azi am avut parte de prima fântână arteziană, mai ceva ca la aqua magic. Când ne-am întors de la spa (pentru necunoscători, băița zilnică) și ne-am așezat la “toaleta facială” pe păturică am decis să îmi distrez puțin părinții cu jocuri de apă și lumini. Lumini mai puțin dar apă din belsug și pe pătură și pe jos. E, putem să ne mândrim și noi că avem arteziană în dormitorul copilului nu doar în sufragerie cum au unii cântăreți de vază “dă pă la noi”. Vali Vijelie, eat your heart out!
Pentru a rămâne în acorduri muzicale vă prezint propunerea mea pentru următoarea copertă Rollig Stone. Cât noi mâncam lniștiți în bucătărie, Unghiuță s-a hotărât, însomn, că lookul de bebe nu-l mai prinde. Gangsta e noua modă!

luni, 20 decembrie 2010

Concluziile de luni

1. Nu am crezut că o privire poate compensa lipsa de somn. Paritate: 1 secundă de privit piciul=1 oră de somn.
2. E foarte complicat să îi cumperi cadou de crăciun unui nou născut. Ceva util sau ceva fun? Sper să fi găsit echilibrul printr-un sling.
3. Încearcă să îți faci timp și pentru tine. E foarte bine să combini vechile cu noile obiceiuri. Îți dă un sentiment de stabilitate. Noi doi am reușit să vedem 3 episoade dintr-un serial. Este cea mai lungă perioadă petrecută în "fața televizorului" din ultimele două săptămâni. Așteptăm cu nerăbdare primul film.

Greutate numai cu plus

Cea mai mare realizare ultimele zile a fost depășirea greutății cu care am venit acasă. Ne hrănim mai des și eu cred că mâncăm mai mult (la fiecare masă).
Noi, cei doi părinți, începem să ne obosim cu starea de oboseală. A devenit ceva firesc. Cred că in 3 luni nu vom mai știi să dormim 7 ore legat. E tocmai bine pentru că atunci, teoretic, vom avea această ocazie.
Azi este prima mea zi de "concediu parental". E foarte bine să știi că poți fii lângă el mai mult, să-l studiezi mai mult, să te bucuri mai mult. E bine să stii că și mâine poți face asta, mai ales că este săptămâna Crăciunului. Apropo de asta, lucrurile la noi în familie s-au cam împărțit, de fapt cei mai mici ca noi le-au împărțit. Lui Unghiuță îi plac colindele (i-am pus noi un cd) în schimb lui Chiftea nu-i plac colindătorii pe care îi latră cu îndârjire de fiecare dată când îi aude pe hol, dar lui Unghiuță nu îi place de Chiftea când latră... Ne distrăm.
Mâine mergem să face eco transfontanelară. Este prima iesire de anvergură a piciului din casă. Vă voi povesti cum a fost.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Greutate cu + sau mai ales cu -

Am aflat vineri ca Unghiuță a pierdut în greutate. Nu am vrut să povestesc despre asta în postul de ieri pentru că era un post aniversar și vesel.
Nu a fost chiar cea mai liniștitoare veste, mai ales pentru că nouă ni se părea că piciul s-a mărit și pe lat și pe lung. A venit asistenta cu cântarul și ne-a dat vestea cea proastă. -150 de grame față de greutatea de la externare. Am vorbit cu medicul pediatru care ne-a spus să monitorizăm greutatea copilului și dacă nu ne îngrășăm 25g pe zi să recurgem și la formulă (lapte praf). Am trecut peste vestea proastă și am început să ne întrebăm cum să rezolvăm problema monitorizării greutății pentru că noi ne-am gandit să nu cheltuim bani aiurea pe un cântar, mai ales că prețurile nu sunt dintre cele mai prietenoase. Toată lumea cu care am vorbit despre cântare de bebei ne-a spus că e inutil și că ei au cântărit copilul de 3 ori.
Util, inutil, trebuie să facem rost de cântar. Și dă-i și sapă pe net după oferte, prețuri, diponibilitate, stocuri. Nimic foarte “în buget”. Căutări și mesaje pe okazii, mesaje pe facebook...
Azi de dimineață am aflat că Maria, o prietenă, ar putea să ne împumute unul marți.
În același timp, m-a contactat un tip care avea un cantar pe okazii, dar postat ca licitație care se tremina în șase zile, și mi-a spus că e ok prețul pe care l-am oferit eu și ne putem vedea azi, la prânz, să îl iau.
Uite-așa avem și o frumusețe de cântar Tefal, util pentru că am început monitorizarea piciului. Azi avea 3160 g. Hai băieții, mâine 3190, luni campionatu’!

P.S. Multumim pentru tot, Maria!

vineri, 17 decembrie 2010

Avem DOUĂ săptămâni, în imagini

Eram mai mic:



Acum sunt mare:





Avem DOUĂ săptămâni

Da, 2 săptămâni, d o u ă! Sunt băiat mare!
Ne amuzăm teribil. Am crescut și am devenit mult mai interctivi, și el dar și noi. Stăm și treji, mai ales el, și în timpul ăsta facem lucruri, ne jucăm cu mânuțele, studiem poziții și mai ales nu plângem în timpul ăsta. Pâna acum ne trezeam, ne era foame, plângeam (de foame), ne schimbam în timp ce mai măcăneam ceva (da, tot de foame), mâncam tot (păturică, mânuțe, lapte), făceam “bâc” (nu mai plângeam, nu-mi mai era foame) și apoi adormeam. Acum ne trezim, ne jucăm puțin și abia apoi începem “circuitul foametei în familie”. Bonus, astăzi când ne spălam la funduleț ne-a căzut buricul! Eu și cu mami ne-am bucurat nevoie mare la vederea cârligului de plastic din chiuvetă, surle, trâmbițe. Chiar și Chiftea a venit să vadă ce-i cu agitația din baie. Numai Unghiuță nu a fost așa de ușor de impresionat. Ce mai, suntem mari.
Piticul a primit și cadouri pentru că noi doi suntem părinți începători și nu ne-am putut abține. Un cd cu cântece de leagăn, o jucărie zornăitoare (pentru că ne-am făcut mari, v-am mai spus?), două pachete de scutece pentru că e reducere 20% la magazinul dm, așa că am făcut stoc, șervețele umede și alte lucrușoare cu existență efemeră. Offtopic, e reducere la dm pe 17 și 18 decembrie, 20% la cumpărăturile peste 50 de lei, poate ajută pe cineva.
Astăzi am fost să-i scoatem și firele doamnei mele, experiență mult mai scurtă și puțin dureroasă decât mă așteptam, eu nefiind operat niciodată, nu prea am de unde să stiu la ce să ma aștept, dar îmi închipuiam ceva mult mai laborios. Scosul firelor a durat cam 5% din toată excursia, restul trafic. Aș fi vrut să nu scriu urâciuni pe blog dar nu mă pot abține, iar au fost luate prin surprindere autoritățile de iarna care vine în fiecare an, ciclic. La noi, cel puțin, e ca în pădure (noi locuim în sectorul 5), ninge iar zăpada de pe drumuri dispare odată cu venirea primăverii. Gata cu răutățile! Ne-am făcut mari și pentru a sărbători vom posta o galerie foto aniversară.

joi, 16 decembrie 2010

Unghiuță si puiul de focă

De când eram în maternitate am ajuns împreună cu pisica la concluzia că piciul seamană cu un pui de focă. Anca a încercat să pluseze și să introducă și asemănarea cu un pui de vulpe dar nu a ținut.
Cred că este din cauza ochilor. Unghiuță are ochii de un albastru marin, ca de altfel toți copii de vârsta lui, ceea ce ne aduce aminte de ochii puiuților de focă din documentare de pe National Geographic. Așteptăm să mergem la mare să vedem dacă va avea și alte abilități. Noi sperăm să îi placă apa, părinții lui fiind mari fani bălăceală în mare.

Pentru a nu exista îndoieli vom prezenta o reprezentare grafică a ideii Ungiuță-pui de focă.

Baia, întotdeauna relaxantă! Update

Ieri, am trait “Amintiri din epoca de aur”. De pe la prânz nu prea a mai fost apa caldă și implicit căldură. A fost amuzant și nu prea. Ne-am încălzit cu o aerotermă și mă gandeam cu jind la un calorifer electric (aerul condiționat nu funcționează sub -5 grade celsius). Am aplicat metoda: Ștersul cu prosopul umed, nu chiar atât de relexant.
De dimineață aveam acces la toate utilitățile astfel încât vom reveni la programul normal.

miercuri, 15 decembrie 2010

Baia, întotdeauna relaxantă!

Ce poate fi mai plăcut după o zi de muncă decât o baie relaxantă? Am descoperit eu. Să-i faci o baie lui Unghiuță.
Este mai mult decât o baie, este un ritual. Ne pregătim, montăm cădița, potrivim apa, îl chemăm în acțiune pe delfinul albastru, autoritatea supremă în materie de apă de baie, care ne dă OK-ul și purcedem.
Întâi pe picioare, pentru e ne obișnui cu senzația de ud, pe care o uităm de la o zi la alta. Apoi pe burtică, pe gușiță (trebuie pentru că reprezintă cam 15-20% din toată suprafața corpului), apoi pe capuț și apoi invers dar de data asta și cu săpun.
Acum întoarcem foaia, și copilul, și trecem la poziția “cântărețul la nai”. În timp ce eu îl spăl pe spate, Unghiuță intrepretează o piesă plină de plescăituri la degetul meu mare.
Se vede ca are talent dom’le, de mic.
Băița este ca un espresso preparat cu apă vie și indulcit cu fairy dust.
Mulțumim Unghiuță!

*Pentru a evita confuziile, delfinul albastru reprezintă termometrul de baie care are, în afară de gradele celsius, o gradație MARE cu OK, așa, ca pentru chiori.



marți, 14 decembrie 2010

Miroase a bebe

De mult, tare de mult... De fapt acum câțiva ani, pe vremea când lucram la antena și gsp aveam un coleg, între timp a plecat în orașul de baștină, Cluj, care avea trei joburi, nu ca mine, amărât, două.Pe lânga asta un bebe de aproximativ 6 luni. Radu, pe numele lui, era singura persoană căreia nu puteam să mă plâng ca nu îmi ajunge timpul, pentru că el nu avea așa ceva. Când stateam la o țigară l-am întrebat cum reușește. El mi-a răspuns simplu: “La mine acasă miroase a bebe!”
Caut mirosul de bebe de când l-am adus pe unghiuță acasă. Astăzi l-am găsit, când am venit de la muncă, am deschis ușa și ma aștepta acasă... Mirosul de bebe!
E un miros pe care nu pot să-l definesc, miroase a lapte și cald și... Este mirosul de “bine”, asta este cea mai bună descriere, miroase a BINE!
Acum înțeleg! Aveai dreptate “no, tu, Radule”.

luni, 13 decembrie 2010

Concluziile de luni

Concluziile de luni:

Plimbând câinele mă gândeam că ar fi cel mai bine să ne începem săptămâna cu niște concluzii. De ce luni și nu duminica, la sfârșit de săptămână, ca omul normal? Asta s-a întrebat și pisica mea. Răspunsul este simplu: pentru că atunci ai și timp să scrii, “daia”.
Aș fi vut să fac din concluziile de luni o chestie săptămânală, ca un fel de rubrică, acum să vedem dacă o să îmi și iasă. Ideea era să adun trei... să le spunem reguli, idei, care să concretizeze săptămâna sau mai bine zis ce am învățat în săptămâna respectiva.

Primele “concluzii de luni”:

1 Dormi acum!!! Nu știi când vei mai avea ocazia, situația e în continuă schimbare.
2 Renunță la tabieturi. Dacă te bazai pe faptul că vei bea cafeaua de dimineață liniștit, nu mai face asta. Oricum atunci când reușești, va fi muuult mai bună: Mmmm, cafeaua de dimineață! (eu nu am reusit încă)
3 Nu îți face planuri în avans. Dacă azi-noapte ai dormit bine, și azi piticul nu a fost supărat, asta nu înseamnă că și mâine va fi la fel. Poți dormi 2 ore(în totîl) în care să visezi că alergi prin București după biberoane cu lapte. Neaparat PLINE cu lapte! :))

Astea sunt concluziile după trei zile. Sper ca lunea viitoare să fiu muuult mai deștept și mai luminat. De fapt, sper măcar să încep să banuiesc de ce plânge atunci când plânge.

duminică, 12 decembrie 2010

Enjoy the days of our life

La introducere, să încercăm să ne cunoaștem:

Eu sunt cel mai albăstriu, unii îmi spun “pisica mare”, Alex sau tati dar mai sunt cunoscut si sub apelativul de “uaaaa”, pe care eu insist sa il cataloghez ca “tatăl meu iubit”, singurul impediment este că și mami tot așa este strigată, dar lucrăm la asta.
Astfel am ajuns la personajul galben din poză, “pisica mica”, mami, Anca... Ea este coautoarea personajului al treilea din imagine, “pisica lapticioasă”, unghiuță și viitor Andrei care acum e mare, are o săptămână si-un pic. Aceștia suntem noi3, plusul este Chiftea, câinele familiei.
Acesta este blogul nostru sau mai exact blogul lui Unghiuță și al familiei lui, mai mult sau mai puțin derutate de apariția noului venit.
Bine ați venit și enjoy the days of our life!