Mamaia Reli este bunica mea. Prototipul de bunică, în viziunea mea și singurul membru al familiei mele “de sânge” cu care m-am înțeles perfect întotdeauna.
Bunicii mei au pus bazele a tot ceea ce știu eu. Rolurile s-au împărțit, bunicul m-a învățat să iubesc muzica folk, poveștile și implicit să le citesc, mi-a citit (printre multe altele) aproape toată opera lui Karl May (de două ori), m-a invâțat cum să mă comport în societate și multe altele.
Bunica mea m-a învățat să desenez, să mă joc în nisip, să mă rog, să scriu, să cânt și să dansez (sau cel puțin și-a dat silința, pentru că a lucrat “cu materialul clientului”), să gătesc și cel mai impotant, să fiu eu. Cu bunica mea am făcut toate “nefăcutele”: am jucat leapșa și v-ați-ascunselea în apartamentul lor cu două camere (când bunicul nu era acasă), am jucat șotronul și frunza cu “copii mari” care nu l-ar fi primit pe piciul de nepotă-su în joc, am jucat fotbal cu cartofi și am stat împreună la cozile interminabile la “ce-or fi adus”, de pe vremuri. Când m-am făcut mai mare, îmi cumpăra bomboane și ouă cu surprize pe care le ascundea în “locul nostru secret”, aflat la ea în șifonier. În liceu, mi-a zis să nu îi mai fur țigări din pachet și mi-a dat bani să-mi cumpăr “țigări d-alea bune” din care ea nu fuma decât când venea nepotul la o cafea și la șuetă. Bunicii mele îi povesteam toate necazurile și ea mă asculta întotdeauna cu inima deschisă și îmi dădea sfaturi. Nu s-a supărat când mi-am dat găuri în urechi, dar s-a supărat când mi-am tuns pletele. Bunica mea a fost cea mai bună bunică din lume. Bunica mea s-a stins din viață în noaptea de 25 decembrie, iar eu cred că a plecat să termine “training-ul” îngerului păzitor al strănepotului ei, pe care nu a apucat să îl vadă decât în poze.
Te iubesc, mamaia mea! O să am grijă de Unghiuță așa cum m-ai învățat tu că e mai bine și mă bazez pe tine să mai arunci o privire când nu voi putea fi lângă el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu