Mai întâi, piciul a rezistat senzațional drumului de 10 (ze-ce) ore. Da, atât ne-a luat să ajungem în Bulgaria, mulțumirile noastre cele mai calde autorităților române care deviază traficul spre mare în plin sezon, și hotelierilor bulgari, care și-au pus hotelul pe Google maps acolo unde nu era în niciun caz, așa că l-am căutat vreo 2 ore!!!
Am fost (din nou) la scoicăria de la Dalboka, unde, în loc să doarmă, Andrei nu s-a lăsat până nu i-a captat atenția unei tinere aflate la vreo 5 mese de noi, pe diagonală. I-a zâmbit, i-a arătat cum mănâncă el pufuleți, i-a făcut cu mâna și gata idila! Fata aia n-a mai avut ochi pentru însoțitorul ei... După ce au plecat, Andrei a trebui să se mulțumească doar cu noi și cu activități mai puțin captivante, cum ar fi privitul bărcilor pe mare sau scuturarea fețelor de masă...
La plajă... ohohooo ce ne-am mai distrat. Andrei a stabilit din prima clipă o regulă - NU VA STA DECÂT PE NISIP. Primele 5 minute a studiata atent nisipul, foarte intrigat de consistență și de faptul că-i tot curgea printre degete. Apoi, s-a străduit cu inverșunare să-l bage-n gură... Nu i-a ieșit, că până să-l ducă la gură, fugea, domnule, din mână!!! Așa că s-a apucat să-l cearnă și să bage în gură numai eventualele pietre care-i rămâneau în palmă. Chestie pe care a făcut-o în fiecare minut pe care l-a petrecut treaz pe nisip. Mult timp, pe cuvânt! Noroc că, în vreo două zile, a și dormit puțin pe plajă, așa că am respirat și noi un pic...
Pentru noi, marea surpriză a fost că piciul nu s-a dat în vânt după apă. I-a plăcut, dar numai atâta timp cât stătea în fund, aproape pe mal (unde căuta pietre, evident) sau cât simțea sub fund mâinile noastre. Altfel, se instaura panica! A fost mult mai încântat să se bălăcească în mica piscină gonflabilă.
De baie în frumoasa piscină a hotelului nici nu s-a pus problema, își ridica picioarele, total nemulțumit, imediat ce atingea apa. Poate pentru că apa respectiva avea 15 grade... În schimb, a fost încântat să privească zecile de rândunele care beau apă din piscină, din zbor.
Și i-a plăcut mult să ia masa în oraș, în căruț, mai ales la o terasă unde am mâncat vreo trei zile la rând. Inițial, ne-a servit o chelneriță drăguță foc, simpatia dintre ea și Andrei fiind, desigur, reciprocă. Probabil de aici și dezamăgirea copilului când am revenit dar, în locul chelneriței drăguțe, a venit să ne ia comanda un chelner, destul de prezentabil, dealtfel. Andrei s-a zgâit la el nedumerit, apoi l-a apucat prompt de poalele tricoului, ca și cum l-ar fi întrebat Cine ești și ce-ai făcut cu fata aia frumoasă?! Până la urmă și-a mâncat iaurtul căutând-o peste tot din ochi...
În concluzie, a fost frumos la mare, mai ales pentru pici. Noi n-am înțeles mare lucru, însă. Pentru că, ce să vezi, între a-l hrăni pe Andrei, a avea grijă MARE de orele la care-l expunem pe Andrei la soare, a-i pregăti masa lui Andrei, a-l plimba pe Andrei, a merge cu Andrei în apă, a-l da pe Andrei cu crema de protecție solară, a-l veghea pe Andrei să nu mănânce chiar toate pietricelele din nisip, a-l îmbrăca și dezbrăca pe Andrei, a-i instala și dezinstala piscina lui Andrei, a ne juca cu Andrei, a-l îmbăia pe Andrei și a-l culca pe Andrei nu ne-a rămas prea mult timp. Nu, nu regret deloc, doar că după ce ne-am întors de la mare a fost prima oară când am simțit nevoia unei zile fără copil, o zi de concediu doar pentru noi. Ceea ce am și pus în practică!
