Ieri seară, Unghiuță nu se mai trezea să facem baie. Am stat noi până pe la 23.30, am mâncat, am stat de povești, ne-am dat pe net... Îngrijorător de mult timp liber, ce mai... Hai să-l trezim, zic, că se face dimineață! Astfel, tati merge cu javra afară, io mă duc în cameră la gras (care, momentan, e și camera noastră - și uite așa descoperi că poți foarte bine să crești bebeluși și într-o garsonieră, aviz amatorilor!) și încep ritualul. Mai întâi îl dezvelesc și îi vorbesc încet - nimic! Ridic volumul până la nivelul obișnuit - nimic! Îl mângâi pe spate - nimic! Aprind lumina cea mare și pregătesc toate cele pentru baie, neferindu-mă deloc să fac zgomot - se încruntă puțin... Bine, zic, dacă-i pe-așa, hai să vedem care pe care...! Îl iau din pătuț si îl mut la noi în pat, apoi aprind toate cele 3 becuri din tavan - nici în cot nu-l doare.
Până se intoarce tati cu Chiftea, i-am tăiat și unghiile. La ultimele două dă semne ca parcă-parcă ar face ochi, dar se culcă la loc. Într-un final ne vedem nevoiți să aplicăm tactici de gherilă, astfel că, după ce l-am gâdilat și pupăcit bine, pornim spre baie. El trona încruntat în cădița, în timp ce noi, spălându-l, lălăiam diverse cântecele, cu tati bariton și mami afon. La un moment dat, îl iau la întrebări - ciiiine e un purceluș ud? Se uită la mine cu interes. Ciiiine e băiețelul din cădiță? Zâmbește știrb! Ciiiine e un grăsun iubit care face baie? ĂĂĂĂĂĂU, răspunde el gutural, asemănător cu sunetele pe care le scot pisicile în călduri. Iar noi, părinții lălăitori de cântecele pe două voci, plesnim de mândrie că, na, avem copil care vorbește de-acum, domnule!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu