Ieri am fost în vizită la părinții mei. Afară a fost soare, vreme bună de scos Unghia la aer, plus că încercăm diverse metode de a ridica moralul bunicului meu. Toți cei patru bunici sunt topiți după pitic, iar bunicile au o pasiune majoră: să-l țină în brațe. Mama părea că înțelege de ce NU trebuie să-l luăm în brațe tot timpul, dar dacă stătea mai mult de 30 de secunde singură cu piciul, o găseam cu el în brațe. Avea și motive: plângea, l-am dus să-l vadă tataie, are colici, îl doare burta, sughite... Astfel, Unghiuță a fost un prinț și a stat în brațe 80% din timpul în care n-a dormit. Când am ajuns acasă, a trebuit să stăm și în pătuț. Dar ce să vezi, albinuța (este cea care a înlocuit piunezele din pătuț și îl înțeapă pe gras în funduleț de câte ori atinge salteaua. O “prietenă” a domnului de care am uitat să vă spun în postul precedent) era la treabă. Păi, și-a început distracția: pe burtică, pe spate, pe o parte. Nimic. Doar urlete. Albinuța, la treabă. Am ajuns la concluzia că trebuie să amânăm baia câteva ore. L-am schimbat, a mâncat (din nou) și ne-am așezat cu toții în pătuțurile noastre, dar nu înainte să punem ceasul să sune peste o oră jumătate (ora 23). El statea 10 minute liniștit după care reîncepea distracția. O dată, de două ori, de trei ori... Ne-am trezit brusc cu câinele plângând în prag (trecuse de mult ora de ieșit afară). Era ora două. Unghiuță dormea dus. Ceasul, săracul, a sunat, dar cine să-l audă? Așa a împlinit băiatul nostru o lună. Neîmbăiat, dar liniștit.
La mulți ani Unghiuță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu