SuperChiftea

Cățelul nostru, Chiftea, a avut dintotdeauna o problemă cu plânsul grăsunului. Când ne-am întors din maternitate și cei doi s-au cunoscut, treaba era tragi-comică. Când piticul plângea, câinele se înființa pe prag și începea și el să plângă la rândul său și devenea agitat, de parcă și-ar fi dorit să meargă să-l salveze. Odată cu trecerea timpului s-a m-ai bătătorit și câinele. Acum doar scâncește când plânge piciul iar salvatoul din el s-a mai domolit. Când am ieșit cu Chiftea afară, în seara asta, salvatorul a revenit a viață. Undeva, prin jurul blocului, niște mâțe se tânguiau de mama-focului fiind în călduri (afară erau -10 garde celsius, ceea ce ne arată că dragostea pisicească nu cunoaște limite). Scheunatul lor era leit cu cel al unui copil supărat. Atunci SuperChiftea a intrat în acțiune și trăgea de lesă să mă facă să mergem acolo. Schuna și el și din când în când se uita foarte indignat la mine de parcă îmi spunea: "Hai măi, nu auzi că plânge! N-am mai văzut așa părinte." Am ajuns până la sursa plânsetului și SuperChiftea a fost extrem de surprins să vadă că sunt doar niște mâțe. A plecat de acolo indignat nevoie mare. Chiftea nu e prea interesat de mâțe. Cred că a încasat multe gheare în viața lui anterioară (câinele nostru este un "ulițar" de 5 ani și jumătate și este la noi de 1 an și 6 luni) așa că tratează pisicile cu "ignore". Ce să-i faci statura nu prea îl ajută și mai ales "cel mai inteligent cedează".