miercuri, 9 februarie 2011

2 Luni! (by mami)

Când am început să scriu postarea asta, copilul dormea lângă mine, pe burtică, cu mânuța dreaptă vârâtă adânc în gură... În ziua în care împlinea 2 luni! Au trecut multe zile de atunci, am mai scris frânturi de gânduri, sper ca azi să fie ziua cea mare a postării!
Puiul mamei mic și drag... Câte nu s-au întâmplat luna asta! Poate cea mai spectaculoasă transformare este la nivel de comunicare. Copilul nostru gângurește într-o veselie și “vorbește” cu oricine îl ascultă, însoțindu-și tirada de vocalele de niște mutrițe..., una mai expresivă decât alta. Treaba asta cu vorbitul se întâmplă sub formă de șuetă, e musai să aibă și interlocutor, unul atent și implicat în discuție... Dacă nu-i răspunzi sau dacă taci brusc, te privește atent, încearcă mai întâi să te provoace cu un zâmbet, apoi cu o serie de vocale rostite pe un ton soft, apoi ridică vocea să te facă atent. Un fel de “Alo, io vorbesc cu pereții aici...?!”



A învățat să se joace. Își recunoaște jucăriile și râde știrb când i le ofer. L-am învățat să-și țină zornăitoarele în mână. Încă nu le poate apuca singurel, dar, odată instalate ferm in pumnul său, dă voios din mâini și râde cu atât mai fericit cu cât face mai mult zgomot. Dacă are in fiecare mână câte o jucărie, cu atât mai bine!



Am avansat mult și la capitolul echilibru. Își ține destul de bine capul, iar dacă-l așezăm pe burtică... începe spectacolul: Se sprijină în antebrațe, își ridică țeasta chelită (de unde și apelativul Domnule Președinte...), apoi pieptul, apoi picioarele și se bâțâie fericit, mai ales că noi îl tot încurajăm. Privit din profil seamănă cu arca lui Noe...





La capitolul somn, avem una caldă și una rece. Vrestea bună este că doarme bine noaptea, chiar legat. Se culcă pe la 10 și doarme până pe la 4,5, când se trezește lihnit, mănâncă repede și mult, apoi se mai culcă vreo trei ore. Partea mai puțin veselă este că ziua nu doarme, decât rar de tot, foarte puțin și, de regulă, adoarme plângând. Se întâmplă cam așa: ne trezim, ne spălăm și schimbăm, apoi mâncăm, apoi ne așezăm la joacă și la șuetă. Și chiuim și dăm din mânuțe vreo 2 ore, după care, evident, obosim. Dar nu, NU NE CULCĂM! I se închid ochii, dar, în clipa în care i se unesc pleoapele, îi deschide brusc, tresare și scoate un sunet ascuțit, din gât! Apoi încearcă să se joace din nou, dar nu-și mai coordonează mișcările, obosește din ce în ce mai tare, se enervează și plânge. Teoria mea este că, pur și simplu, nu s-a săturat de jocuri și povești, dar nici nu-l mai țin bateriile să continue. Nu vrea deloc să renunțe, așa că plânge, înciudat. Apoi urmează să încerc să-l liniștesc, luându-l în brațe și vorbindu-i încetișor. Se opune slab și plânge mârâit, ca un copil foarte obosit ce e.


De la aceste lupte grele am ajuns și la o concesie. Uneori, în timpul zilei, facem nani împreuna, în “patul părinților”. Este o concesie pentru că între ideile noastre fixe se regăsește și aceea că nu-i bine să înveți copilul în pat cu tine, că s-ar putea să nu-l mai dezveți. Însă sunt momente când nu mai am energie să mă țin de plan, așa că-l iau cu mine în pat, unde pot să ațipesc și eu. Noroc că se întâmplă foarte rar așa că, cel puțin deocamdată, nu a devenit un obicei...



O altă noutate din luna a doua este gelozia. Are momente când nu suportă să vorbesc cu altcineva, nici măcar să mă uit la altcineva când e la sân. Dacă o fac totuși, mârâie a avertisment de vreo doua ori și, dacă nu mă supun, lasă sânul și plânge, indiferent cât de foame îi e... Și noi, care ne gândeam să-i facem o surioară repejor...! Cred că va trebui să amânăm :)
Cât despre mami, de când copilu’ doarme legat noaptea, și-a mai revenit și ea cu somnul. Nu de tot, dar suficient cât să vadă lucrurile în culori calde, să aibă energia de a-i face fiului ei tort în ziua cu pricina și să se bucure de florile primite de la tati “pentru că i-a făcut băiat frumos”!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu