Am urcat la peste 4.000

Nu, nu ne-am apucat de căţărare dar am reuşit să depăşim pragul psihologic de 4 kg. Nu mai suntem panicaţi. Grasanul e bine, ia în greutate a şi crescut 4 cm.
În ultimul timp mergem din ce în ce mai des la plimbare, de fapt mami merge cu el la plimbare, în timp ce tati stă la serviciu. Mie nu prea îmi convne treaba asta, dar na, tre' să te adaptezi.
Încerc cu greu să ma readaptez scrisului zilnic pe blog dar în ultimul timp nu îmi mai iese atât de bine. Parca timpul meu stă într-un buzunar rupt şi nu ştiu, la sfârşitul zilei ce s-a întâmplat cu el. Sper sa îmi revin.
Am reuşit multe de când nu am mai scris. Ieri pisica cea mică a reuşit să se intoarcă de pe burtă pe spate şi cu asta s-au sfârşit zilele de relaxare ţn faţa măsuţei de înfăşat. Acum facem totul cu o singură mână, în timp ce, cu cea de a doua asigurăm integritatea corporală a piticului.
Avem cinci saptămâni şi cinci zile şi am aflat că "vârful" colicilor se atinge pe la şase săptămâni. E îmbucurător, pentru că n-om fi dormit noi mult în ultimul timp dar sunt conştient de faptul că putea fi muuuult mai rău. Dacă ne "ţine Dumnezeu obiceiul" s-ar putea să nu ajungem la medicamente anticolici. Am încercat pe cât se poate să ne ferim de chimicale dar nu am putut să scăpăm. Mâncăm supliment de formulă iar eu cred că sunt destule chimicale în asta.
Vă dau întâlnire aici, mâine, cu mai multe poze. Promit!

Petrecerea de după baie

În vremuri de demult (până acum 2 săptămâni) băiţa era ceva istovitor pentru pitic, astfel încât, după ce ne îmbăiam şi mâncam grăsanul dormea duuus. Acum nu prea mai este aşa. După băiţă avem chef de petrecere. Mâncăm, ne aşezăm în pătuţ şi începem: dăm din mânuţe, din picioruşe, cântăm şi mieunăm. E un party în toată regula la care participă bineînţeles şi Teo care zdrăngăne de zor din inelul zornăitor.
Din păcate nu vă putem prezenta decât poze de la after-party pentru că în timpul petrecerii noi stăm spectatori şi ne hlizim de mama focului.
Cei doi petrecăreţi extenuaţi:

În afară de asta putem anunţa că suntem sănătoşi tun, nu e doar părerea noastră, a devenit oficial. Ne-a spus-o medicul la vizita de o lună.

To Nietzsche or not to Nietzsche

Un "no comment" din partea anoastra si a piciului.


P.S. În apărarea părinţilor netoţi pot spune că ramele nu aveau dioptrii.

Între “bace” și “cichichan”

În ultimul timp piticul are diverse activități extracuriculare. Eu și Anca ne așteptăm, dintr-o clipă în alta, să ne fluiere și să spună: “Brânză bună, de oi, vreți?”. De aceea îl tot tratăm cu apelativul “bace”. Glia, dom’le.

Pentru că personalitatea domnului este în dezvoltare nu e foarte hotărât cum stau lucrurile, astfel încât aseară ne-a surprins cu niște reprize de karate împreună cu sunete specifice de haaaaiaaaaa. Cichicean (Jackie Chan în libajul comun al oamenilor care, în copilărie, au văzut filme cu el pe casete VHS) ar fi fost extrem de invidios pe talentul piticului. A fost foarte amuzant, dar nu a durat foarte mult pentru că a devenit brusc atent la hohotele noastre de râs. Pentru moment prevestim o carieră filmografică cu roluri extrem de variate pentru pitic.

În afară de interpretări pe roluri, suntem din ce în ce mai grași și am împlinit o lună. A trecut foarte repede timpul, chiar dacă îl petrecem mai mult treji. La începutul blogului ma întrebam dacă voi avea ce să scriu zilnic în el, dar această îndoială a fost spulberată. Ai ce scrie și nicio zi nu seamană cu cea precedentă. Este minunat și mai ales în perpetuă schimbare. Înainte să vină grăsunul ne gândeam cum ar fi să câștigăm la loto și să plătim casa, să schimbăm mașina... Acum mă gândesc că mi-aș lua concediu cel puțin un an să stau tot timpul cu pisicile mele.

F.C. Somn - Alarma Telefon București 1-0

Ieri am fost în vizită la părinții mei. Afară a fost soare, vreme bună de scos Unghia la aer, plus că încercăm diverse metode de a ridica moralul bunicului meu. Toți cei patru bunici sunt topiți după pitic, iar bunicile au o pasiune majoră: să-l țină în brațe. Mama părea că înțelege de ce NU trebuie să-l luăm în brațe tot timpul, dar dacă stătea mai mult de 30 de secunde singură cu piciul, o găseam cu el în brațe. Avea și motive: plângea, l-am dus să-l vadă tataie, are colici, îl doare burta, sughite... Astfel, Unghiuță a fost un prinț și a stat în brațe 80% din timpul în care n-a dormit. Când am ajuns acasă, a trebuit să stăm și în pătuț. Dar ce să vezi, albinuța (este cea care a înlocuit piunezele din pătuț și îl înțeapă pe gras în funduleț de câte ori atinge salteaua. O “prietenă” a domnului de care am uitat să vă spun în postul precedent) era la treabă. Păi, și-a început distracția: pe burtică, pe spate, pe o parte. Nimic. Doar urlete. Albinuța, la treabă. Am ajuns la concluzia că trebuie să amânăm baia câteva ore. L-am schimbat, a mâncat (din nou) și ne-am așezat cu toții în pătuțurile noastre, dar nu înainte să punem ceasul să sune peste o oră jumătate (ora 23). El statea 10 minute liniștit după care reîncepea distracția. O dată, de două ori, de trei ori... Ne-am trezit brusc cu câinele plângând în prag (trecuse de mult ora de ieșit afară). Era ora două. Unghiuță dormea dus. Ceasul, săracul, a sunat, dar cine să-l audă? Așa a împlinit băiatul nostru o lună. Neîmbăiat, dar liniștit.

La mulți ani Unghiuță!

Ce vrăji a mai făcut Unghiuță

Pentru că am lipsit atât de mult, mă simt nevoit să fac o recapitulare a evenimentelor din ultimul timp.

Grasul (3.700 kg, ieri) are doi noi prieteni: pe Zica-Suzica Tâmpițica, care ne ajută să trecem peste perioadele grele din viața noastră, când ne doare burtica și suntem supărați nevoie mare. Este “Tâmpițica” pentru că nu știe să stea la locul ei, în guriță, când piticul se plictisește un pic, dar nu chiar de tot, de prezența ei. A mai apărut și Teo, un pisoi de pluș cu un cerculeț zonăitor pe care piciul îl plesnește, cu dragoste, în momentele de relaxare din pătuț.
Aici Unghiuță dormea cu spatele la Theo:



Să începem cu evenimentele marcante:

Ai o buză, dă-mi-o mie!

Unghiuță a început să apuce lucruri, deliberat și foarte hotărât. Până acum apuca diverse degete care îi ieșeau în cale și, uneori, păturica. Acum am diversificat atât de tare încât într-o seară, când mă pregăteam să îl așez în cădiță și m-am aplecat să îi dau pupicul de început, m-a apucat foarte hotărât de buza de jos, fără urmă de remușcare sau intenție de a-i da drumul. Declar pe propria-mi răspundere că buza este încă intactă și așteaptă o nouă întâlnire cu mânuțele apucătoare.

Norocosul

În jurul Crăciunului a fost la noi în familie o agitație maximă, nu din pricina pregătirilor, ci din pricina constipației. Grasul a fost constipat și implicit mârâit nevoie mare (și la propriu și la figurat). Totul a durat până într-o noapte când am rupt “lanțul slăbiciunilor” și am “norocit” un pampers până la refuz și chiar mult peste. La lumina zorilor am descoperit că s-ar putea să avem lângă noi un mic Ogică pentru că băiatul nostru a reușit, prin necunoscute mijloace, să își pună “norocel” chiar și în păr, pe una dintre tâmple. Make-up artist-ul lu’ tata!

Cuuuuuu!

De când am devenit mai activi, am dezvoltat si vocabularul. Am descoperit că un sunet amuzant foc se aude din pătuțul piticului din când în când, printre zornăiturile lui Teo, asemănător cu chemările porumbeilor. Trebuia să facă ceva să se înțeleagă cu sărmanul Teo. Numai bătaie și nici o vorbă bună nu se face!

Cu piciul la purtător.

După cum vă povesteam, piticul a primit un sling de Crăciun. Slingul a fost pregătit, spălat, călcat, studiate instrucțiunile de utilizare și ne-am hotărât să luăm grasul la purtător. Elanul meu a fost repede înfrânat cand am descoperit că, din pricina ursonului gigantic, nu îmi pot da seama cum stau piciorușele și mânuțele piticului. Așa am amânat eu plimbarea cu slingul. Într-o zi, în “perioada constipată”, când eram la muncă, mami a rămas fără tactici de liniștire, așa că s-a gândit că o plimbare cu slingul nu are cum să strice. Și așa piticul s-a plimbat cu slingul prin casă și a reușit să adoarmă. Mami+sling+colici=love sau, mai exact, somn. Am fost puțin gelos că nu eram de față, dar am văzut poze.



Ș-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povești așa...

Minunea din prima zi

De Revelion, noi, cei doi părinți ne-am hotărât sa fim ființe sociale și am invitat o pereche de prieteni la noi. Eram morți de oboseală - starea noastră permanentă, iar eu mă gândeam ușor jenată ce neplăcut va fi să anunț pe la ora 1 ca mă duc la culcare, că nu mă mai țin bateriile. Seara dintre ani a decurs după ritualul deja cunoscut: baie, masaj, cântărit, mufat la sursa principală de alimentare (sân), apoi suplimentul. La ora 23, plodul era în pătuț, unde a stat cuminte și treaz pâna pe la 1, ascultând bombardamentul de afară. Nu s-a speriat deloc de zgomot, dar a fost nevoie de 2 intervenții cu Zica-Suzica, pe motiv de mârțâială din cauza colicilor. Nu același lucru se poate spune despre câinele familiei, care, de când au început petardele și artificiile (adică, de câteva zile) merge numai tupilat pe lângă pereți, iar aseară, în ciuda amenințărilor și a altor chestii mai... coercitive, nu s-a dat dus de sub pătuțul copilului, deși nu are voie nici măcar să intre în camera respectivă. După ora 1, copilul a adormit, în ciuda haosului care continua afară, iar noi am continuat "petrecerea". Pe la 3.30 ne-am garat și noi. Nici nu-mi venea să mă mai bag în pat pentru că, de obicei, pe la 4 se dă trezirea. În fine, mi-am zis că o jumătate de oră de somn e mai bună decât deloc... și am adormit imediat.
Când m-am trezit, afară era soare și frumos, tati dormea dus lângă mine, în aceeași poziție în care se culcase, copilul gângurea liniștit în pătuț, iar ceasul arăta... ora 8!!! Primul gând: am fost în comă, sunt o mamă execrabilă, am lăsat plodul să moara de foame! L-am luat ușurel în brațe, l-am pupat, i-am urat la mulți ani, mi-a zâmbit complice... Cred că ăsta a fost cadoul lui pentru noi: ore de somn legate, nesperate, dar de care aveam atâta nevoie. Sau, pur și simplu, întrucât e un copil isteț, s-a hotărât să sară peste o masă, pentru că niciunul dintre părinții lui nu părea prea apt să aibă grijă de el în toiul nopții. Ce și-o fi zis: decât să mă scape amărâții ăștia din brațe, mai bine dorm aici, cuminte!
În concluzie, am început anul cum nu se poate mai bine, sper s-o ținem tot așa, ceea ce vă doresc și vouă! Ah, și tati a primit un cadou, de la noi doi: aproape 10 ore legate de somn! Așa arătau băieții mei în prima dimineață minunată din 2011. La mulți ani!