A venit repede, ca furtuna de vară. Cezariană programată și respectată la minut. Știam ce urmează, n-am avut emoții. Când l-am văzut prima oară, semăna izbitor cu un extraterestru, vânăt, cu pielea cutată, prea mare pentru el, cu o mutră total nemulțumită, cu mâinile luuungi și degete interminabile, a început să urle din toți rărunchii după câteva secunde. Ziua a doua după cezariană mi s-a părut cumplită, nesfârșită, mult mai grea decât prima oară. M-a întărit faptul că E.T. s-a împrietenit cu sânul repede.
În prima noapte acasă mi-am amintit tot ce uitasem:
- că nou născuții nu știu nici să sugă, nici să înghită, nici să respire regulat prea bine
- la început, alăptatul e dificil. GREU! Mind over matter!
- pompa de sân este obiectul în legătură cu care am avut cele mai multe mixed feelings: o uram, dar nu puteam trăi fără ea...
- alăptatul la cerere poate însemna și să stai cu polodul atârnat de sân 18 ore din 24
- impresia că e cutremur la fiecare cinci minute e doar o impresie și e cauzată de (prea mult) nesomn
Fix în a șapea zi l-au izbit colicii, mult mai serios decât pe Andrei. Cu program de urlat câte o oră și jumătate, dimineața și seara, indiferent de ce-i făceam. Brrr! S-au mai calmat cu Infacol și Bonisan, dar mai ales cu trecerea timpului.
În primele șase săptămâni avea o față etern nemulțumită, chiar și când dormea, ceea ce i-a adus porecla de "Nemulțumitul familiei". Asta și faptul că înghițea aer întruna, chiar și când dormea (?!?), sunt trade mark-urile începuturilor lui.
Cu colici cu tot am plecat la mare cu toții, cand el avea șase săptămâni. Pe urma, am fost la țară. Un concediu extrem de reușit pentru noi, părnții (poate și pentru că plecasem cu așteptări sub nivelul mării) și care le-a priit maxim și piticilor.
Cam în perioada concediului s-a mai schimbat treaba cu tânărul. A început să zâmbească, să gângurească și se râdă chiar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu