Da, s-a-ntâmplat, în sfârșit! Ieri, de ziua lui tati, Andrei mi-a făcut mie un super cadou. Se juca în pătuț, în timp ce eu mă îmbrăcam, să mergem afară. M-am dus în pragul ușii de la camera lui și mă uitam tăcută ce drăguț se joacă... M-a văzut la un moment dat prin plasa patului, s-a ridicat în picioare și mi-a trimis un zâmbet fericit. I-am zâmbit și eu, mândră că stătea singur, fără să facă circ. Apoi, de la înălțimea celor 9 luni și 5 zile, uitându-se fix la mine, zâmbind și ținându-se bine de marginea patului a zis "Mmmm... Ma." Apoi, hotărât, clar și răspicat, "Ma-ma!".
N-am avut cuvinte, nici acum nu am... Mi-au dat lacrimile instantaneu și am fugit în dormitor, să nu mă vadă copilu' plângând, că a) rămâne cu traume și b) cine știe când o să mai spună "mama"...
Cu traume nu cred c-a rămas, dar nici "mama" n-a mai zis. Că doar mama lui mai are mult de exersat lecția răbdării, nu-i așa? :D
Nice :))
RăspundețiȘtergere