vineri, 23 noiembrie 2012

Diferența dintre bine și...

Acum trei zile am inițiat un nou proiect: Andrei, Tata și Chiftea, în același timp afară. Eu știu că nu pare complicat, dar este. Chiftea nu este cel mai ascultător câine din univers, ba din contră. Andrei nu este chiar cel mai linistit copil. Această combinație nu rezultă bine pentru Tata.
Contrar așteptărilor mele acest proiect a fos un succes. Chiftea a fost cât de cuminte se poate. Andrei a fost foarte liniștit și s-a concentrat pe plimbatul blănosului.
Undeva în spatele blocului vecin sunt două cățele maidaneze, denumite generic "fetele". Ele sunt în general prietenoase, dar din când în când nu prea îl plac pe Chiftea și îl mârâie în concordanță. Dupe ce i-au mârâit câinele, Adrei s-a supărat foc. "Maș! Maș! Amm, ticat! Amm, ticat!" (Marș! Marș! Ham stricat! Ham stricat!). 
Mie mi-a căzut falca. "De ce să fie tata cățelul stricat?! Cățeii nu se strică." Copilul îmi explică: "Amm  nu bun. Ticat." Deci opusul lui bun este... logic, stricat. 
După întâmplare am încercat să îmi aduc aminte de câte ori i-am spus lui Andrei cuvântul "rău". Păi... niciodată. Am verificat datele cu doamna. Nici ea nu ține minte să-i fi spus. În doi ani de zile n-am reusit să-i explicăm copilului că opusul lui bun este rău.


O fi bine, o fi... ticat, mai vedem.

luni, 19 noiembrie 2012

Podul de piatra

Andrei ne prezintă o lecție de "rezistența materialelor".
Țin să precizez că, pentru realizarea acestui material video au fost executate toate studiile de fezabilitate și exproprierile conform legilor in vigoare.
Enjoy!

luni, 12 noiembrie 2012

Orice om prevăzător, are-n casă un...?



Era o zi rece dar însorită de noiembrie, așa ca ne-am hotărât să mergem la plimbare pe afara, noi trei și(nu o umbrelă) un tractor.
Tractorul este mai mult un escavator dar mai mult și mai mult, un obiect cu roți pe care Andrei îl poate trage după el cu ajutorul unei sfori. Nu a mai facut asta de mult, de luni de zile. Își pierduse interesul și pentru escavatorul respectiv și pentru chestiuni de tras cu sfoara.
La noi, iesitul afară decurge cam așa: ne îmbrăcăm 2, 3, 4 (persoane) de pinde de caz și apoi, îl intrebăm pe pici, ce jucărie vrea să își ia cu el. Răspunsurile variaza, ba motocicleta roșie, ba mai multe mașini din "Cas"( Cars cu silent "R", ca orice R, de altfel). Există foarte multe posibilități de "anexe" cu care ne putem plimba pe afară. De data aceasta a ales cacouu( da, da, tractorul). Zis și făcut. Atașăm necesara sfoara tractorului și "p-aici ți-e drumul". 
Am ieșit din scara blocului, am coborat 2 trepte, și hap! Tractorul cu roțile-n sus. Vaaai ce jale, ce durere, "Cacouuu, cadeee! cacouuu!" și dă-i și plânge neicușorule de parcă tractorul suferise un accident iremediabil. Am repus tractorul în poziția lui firească, am linistit Andreiul dar nimic nu mai era ca înainte. Andrei mergea precaut și, din zece în zece secunde se uita în spate să verifice integritatea tractorului și ne spuna "Cade. Cacouu. Cade." Și uite-așa ne-am plimbat noi o ora și jumătate. Noi trei, plus cacouu, plus frica.












vineri, 2 noiembrie 2012

Hartistul și stelele


Andrei desenează de mult, cam de când am început diversificarea alimentelor. Cum mâncatul nu este cel mai fericit mod de a-ti petrece timpul, a trebuit să inventăm multe jocuri și jucării. Desenul a avut intotdeauna succes. Am început cu niște creioane cerate, not-toxice, non-ascuțite dar mai ales non-bune. Chiar și piticului i s-au părut o porcarie. Culorile erau pale și trebuia să insiști destul de mult pentru a avea rezultate vizibile. Când ne-am mai mărit și ne-am convins ca nu își va înfige creionul în ochi, doar așa, "să vedem dacă e interesant", am cumparat creioane colorate normale. Uuu the best! Erau ascultătoare, desenau și mai ales, cu ocazia asta am descoperit și ascuțitoarea. La început a fost sceptic la adresa bucății de metal, dar dupa ce a învatat cuvântul "vâf"(vârf) și sensul sau în lume, a început să își ascută singur creioanele. Nu va speriați, nu reușește, dar simulează perfect. Ia atuta(ascuțitoarea) vâră creionul în ea, întotdeauna cu partea bună, si începe să-l rotească frenetic. Dupa 200(00000) de rotații, îl scoate fericit și mi-l arată: VÂÂÂF! Da tati, are vârf!, mint eu copilul cu nerușinare:))
În ultimul timp, micul artist a intrat în "perioada stele". Când mâncăm, desenem împreună. El desenează ceva, eu îl întreb ce este, ... răspunsul variază:)) De la  "cfhbfghnvfghnb", la ceva inteligibil dar nu chiar reprezentat vizual. Apoi îmi spune ce să desenez eu. Din nou, variază, de la buba(duba) la soae(soare) și mai nou te-ee(stele). Ce să deseneze tati? Te-eee! Acum că știm multe cuvinte suntem foarte expliciti : Teaua maee bo, in treducere libera, steaua mare bleu. Ce gasesc fascinant este că desenează și el stele, care sunt o tentativă, nu chiar nereușită, de stea. Dar mai tare decât atât mă miră felul în care alege culorile. Desenăm cu ambele mâini, deci cu doua culori simultan, pe care mi le și spune, acum că le-a învățat pe nume. Asocierile sunt de genul: maro și galben, roz și roșu, albastru și bleu, roșu și verde, verde și maro... sa ne întelegem, noi eram încântați că mănâncă atunci când desenează, nu prea ne-am batut capul cu asocieri si teoria culorii, dar ce să vezi, s-a descurcat singur.
Piticul promite! Speranța mea să ajungă fotbalist pentru a plăti creditul la casă se naruie pe zi ce trece... Ce bine!:))
Desenez și mai am și dinți. Pachet complet.

Da, în dreapta pozei este steaua piticului:))

Artiștii și toanele lor

luni, 29 octombrie 2012

First Christmas list

Context: Am facut celebra și mizerabila eneterocolită virală, acum vreo două săptămâni. Toți! În ordinea numerelor de pe tricou: Alex, care zicea că i-a căzut ceva greu; la două zile, Andrei, pe urmă eu. Noi, cei mari, ne-am revenit repede, în două zile (mai ales că n-am prea avut de-ales). Cu Andrei a fost cu cântec: spital, deshidratare severă, perfuzii, suspiciune de Rotavirus, analize, tratament, regim, tot tacâmul. Oribil! Evident, a slăbit mult (vreo 800 de grame, din totalul de 10.800...), a refuzat să mănânce, a fost super-apatic, super-mârâit, a-nvățat cuvântul "bațe!"(în brațe) și l-a repetat obsesiv, până ce am ajuns să-l cărăm dintr-o cameră în cealaltă numai în brațe... Copilul nostru nu e vreun pasionat de mâncare (sau de somn, for that matter) din fire, e sub greutate de când avea 3 săptămâni, așa că nu-i greu să ne imaginăm ce minunat a fost să-l hrănim în aceste zile... Refuza orice, din principiu. Sau cerea ceva de mâncare, plin de entuziasm și, după două lingurițe începea să se smiorcăie: "Ata...! Ata..." (alta, cu sensul de altceva de mâncare). Desigur, după ce primea "ata", istoria se repeta. Și ne-am distrat așa mai bine de o săptămână, până ce am ajuns la capătul răbdării și-am decretat că schimbăm foaia: Iată, asta avem de mâncare, dacă vrei bine, dacă nu, ne mai vedem la masa următoare. Panică, istericale și crize, mai ales că se obișnuise cu rugăminți și măcar trei variante de mâncare la aceeași masă, cât a fost bolnav... Dar, pentru că e băiat isteț, s-a prins repede și a-nceput să mănânce. Mult mai bine decât înainte de a fi bolnav, minune! Și nu prea s-a mai oprit!
Azi: Dimineață a mâncat tartină cu cremă de brânză, apoi vreo trei biscuiți. La gustare, portocală, iar la prânz o porție mare de ciorbiță. N-a vrut să doarmă la prânz, i-am dat paste pe la 15.30, le-a terminat și a cerut "papa". Vrei migdale, mama? "Da, mi!". Și a mâncat vreo 10-15 migdale, de nu se mai oprea. Booon! Pe la 18.30 zic să-i dau un fel de early dinner, ca până la 20 să-l culc. Mânca iaurt cu cereale, dintr-o cană de la Milka, cu sania lui Moș Crăciun trasă de reni. Îmi arată renii: "Muuuuu!" Nu sunt văcuțe, mama, sunt renii lui Moș Crăciun. Ei trag sania Moșului prin zăpadă. Uite, aici e sania, aici e Moșul, care vine la noi de Crăciun, când afară e frig și zăpadă și ne-aduce cadouri sub brad. Tu ce cadou vrei să-ți aducă Moș Crăciun? "Papa!", vine răspunsul prompt. Mâncare, mama?! Ăsta e cadoul pe care-l vrei tu?!? "Da!" Păi, ce mâncare să-ți aducă Moșul, Andrei? "Pate! (paste) Ai! (iaurt) Șașou! (șalău)", toate rostite exact așa: apăsat, imperativ, cu pauză între ele. Mama, dar nu vrei mai bine jucării? Poate niște mașini...? "Papa! Bigiki! (brânzică) Coco! (popcorn) Mi! (migdale)" Bine, mama. Când mă-ntâlnesc cu Moș Crăciun o să-i zic să-ți aducă mâncare, dacă zici că nu vrei jucării... "Da! Papa! Go! (mămăligă cu brânză și smântână)"

sâmbătă, 27 octombrie 2012

"A", acum și la-nceput și la sfârșit

Litera "A" a fost de foarte devreme o prietenă bună a lui Andrei. O așeza la începutul fiecărui cuvânt pentru a îi întări sensul, apoi pentru a ne arăta o exclamațiune (Aaaaa, mama!), iar apoi a fost folosită pentru a înlocui prepoziția "la" (A mami! = LA mami!). De câteva zile avem o un nou tip de exprimare: "A mami" a devenit "A mami ĂĂĂ!", "Baca ĂĂĂ"(Barca) și cel mai amuzant este "bigichi ĂĂĂĂ" (care înseamnă, evident:), branzicăăă!
După o analiză atentă am ajuns la concluzia ca fenomenul "Ă" este: fie semn de exclamare transformat în literă din lene și pentru că "bigichi, semn de exclamare" nu ar suna atât de amuzant, fie o înfloritură artistică care "dă bine", principiul fiind începem cu "A" terminam cu "Ă". E frumos să asortezi începutul cuvântului cu sfârșitul acestuia, așa cum ne asortăm pălăria cu pantofii.

luni, 15 octombrie 2012

O'BIA

De "o'bia" a auzit prima oară acum vreo săptămână. Andrei n-a insistat, n-am insistat nici eu. A revenit "o'bia" în viața noastră în urmă cu câteva zile, când m-am întors sleită de la muncă. Copilul a repetat de câteva ori, așa c-am început deja cunoscutele și ușor frustrantele săpături: Ce zici, mama? Unde e "o'bia", mama? Ce culoare are? Arată-i mamei "o'bia", puiule! Și am încheiat cu aproape inevitabilul: Mama nu știe ce spui, Andrei... Așa că Andrei n-a mai spus... Până azi. Eram afară cu picii și mămicile din vecini. Ora 19, moment de regăsire tandră pentru celelalte două mame venite direct de la job și puii lor care le așteptau afară, în grija unor terți. Mamele au apărut pe rând, la o distanță de câteva minute și și-au luat copiii în primire cu îmbrățișări calde și șoapte despre dor, despre dragoste și despre grijă... Andrei a asistat la ambele momente. Și, pe când ceilalți doi pitici stăteau lipiți de mamele lor, a venit și el la mine, mi s-a cuibărit în brațe și-a zis "O'bia!". Ce zici, mama? "O'bia!" Se uita la mine cald, apoi se uita la ceilalți, apoi din nou la mine. Îmi zâmbea și mă mângâia pe obraz. M-am lumina brusc: Iubirea, mama, asta spui? "Da! O'bia!" Da, mama, iubirea... Tu ești Iubirea!