Stop-cadre 2

Vine spre mine zâmbind:

- Șșșșșșt! Șșșșșt!
- Ce-i, mami, trebuie să facem liniște?
- Da!
- De ce? Doarme cineva?
- Nu.
- Atunci, de ce să facem liniște?
- Pen'tu că facem așa: Șșșșșt! Șșșșșt! 




Venisem de afară, ne pregăteam să mâncăm.
-Andrei, ce vrei să mănânci, paste sau iaurt?
- Iault.
- Simplu sau cu fulgi?
- Cu celeale...
- N-avem cereale, mama, avem fulgi. Vrei iaurt simplu sau cu fulgi?
- Simpu.
- Bine. Și nu-i așa ca-i să mănânci singur, cu mânuța ta?
- Nu! Șă-ți dea mama Aca.
- Mmmm, hai mai bine să facem altfel: uite, tu mănânci cu lingurița ta cu Fulger și mami-ți dă și ea cu altă linguriță. Și mâncăm cu două lingurițe, ce zici? Vrei?
- Nu șă mâncăm cu două lingurițe. Cu una șingulă.
- Bine, mama. Cu care?
- Cu aia de iault! (evident, nu avem nicio linguriță specială pentru iaurt)

Mega-Proiectul

Să încep cu începutul.
Acum doi ani, de revelion am fost până la Cluj, la niște priteni foarte buni, pe numele lor Simii (vă pupăăăm!). Anca și Radu (seniorii familiei Simu) au doi băieți, pe Matei și pe Andrei, care la rândul lor, au un pat in formă de mașină.:))
Pe când am fost noi la ei Andreiul nostru avea abia 1 an și nici cea mai vagă intenție de a dormi în patul mare. Între timp, minunea s-a produs.
Am făcut clacă, și prin vot democratic, am ajuns la concluzia că vom pune osul la treabă și îl vom dota și pe Pitic cu un pat-masină, mai mult, cu un pat-masină-Fulger-Mcqueen.
Împreună cu Buicu Buff am măsurat, desenat, taiat, căntuit, șurubărit și minune! Mobila la patru mâini a fost gata. Spun patru să mă simt si eu bine căci greul, tot pe Bunicu a căzut. Mulțumim tare, tare, tare mult bunicule! Odată cu patul am mai "ridicat" și două dulapuri.
După ce am terminat faza 1- Creațiunea, a urmat faza 2 - Colanțiunea. Cu ajutorul Finuței, am reusit să printăm niște autocolante, să fie Mcqueen-ul cât mai veredic.

Iaca povestea Mega-Proiectului Mega-Rosu, în imagini:))

Stop-cadre

Alex se întoarce cu Andrei de la cumpărături. Andrei se cațără în patul nostru și începe să sară cu aplomb. Eu, pe hol, vorbesc cu Alex, care patrula prin casă în căutarea cheilor, foarte grăbit:
- Ați reușit să cumpărați tot ce era pe listă?
- Da, am fost chiar și la service.
- Pe bune, frate? întreb uimită. Ce tare ești!
- Pe bune, fa'te?!? se aude și ecoul din dormitor, cu exact aceeași intonație...


O oră mai târziu, la masă, eu și Andrei vorbeam despre avioane și despre cum ele aterizează pe aeroporturi și despre cum o să mergem și noi cu avionul, când o să vină bebe David și or să mai crească ei puțin.
- Poate o să mergem chiar la Paris, mama. Ce zici? Tu știi ce e la Paris? E un turn grozav acolo...
- Tu'nu' Efel!
- Da, mami, așa e. Și mai e și o apă acolo, în Paris, unde putem să ne plimbăm cu barca...
- Șena! (Despre turn l-am învățat noi, despre Sena i-a povestit mama mea)
- Da, mama, se numește Sena. Și știi ce-am mai putea să vedem la Paris?, întreb eu, pregătită să-i povestesc despre Disneyland
- Carla madam, zice copilul, cu "r" aproape perfect.
- Ce, mami?!
- Carla Madam, repetă el, plin de importanță.
- Catedrala Notre Dame, mami?!
- Da, carla madam!
- Dar de unde știi tu de ea, mama?! Cine ți-a zis de catedrala Notre Dame, întreb, complet bulversată.
- Bunica Ica!

Soluții la probleme vechi și noi pasiuni

   Andrei s-a făcut mare! Asta este clar. Ne spune și el asta, de fiecare dată când are un interes să fie mare,  când nu, este în continuare mic, ba chiar "bebe" câteodată.
   De când era chiar bebeluș a avut o pasiune cu masinile. Pasiune la care nu am renunțat. Printre multele probleme pe care le întâmpinăm în această pasiune, cea mai pregnantă și des întâlnită este transportul. Când trebuie să ne mutam din punctul A în punctul B și trebuie, subliniez trebuie să luăm cu noi "toate mașinele". Acest lucru este destul de greu de înfăptuit pentru că mai mult de 3 mașini nu incap, fizic, în mânuțele lui, oricât de "male" ar fi crescut el.
   Într-o zi în care tati a avut trebă în debara, acolo unde este și garajul lui "tecu lu' tati" (skate-ul lui tati) și Andrei a surprins operațiunea și a cerut placa pe care o și primește dacă mă roagă frumos, piticul familiei a găsit soluția transportului "mașinelor":

Acum că am rezolvat această problemă "ca un om mare" ar trebui să pot să mă și încalț ca unul.
Și așa ajungem la partea a doua, noua lui pasiune: să ne fure încălțările, fie ele papuci, "bașcheți", pantofi... în general orice cu care se poate încălța.
Îl amuză foarte tare mai ales pentru că avem și discuții în contradictoriu pe această temă:
"-Șă te cați cu papucii lu' tati Aiec!
- Păi atunci tati cu ce se mai încalță?
- Cu papucii lu' mami!
- Și mami?
- Cu papucii lu' buica!
- Și bunica?
- Cu papucii lu' tati!"
... Și ne învărtim într-un cerc conversațional care durează ceva timp. Într-o dimineață, în schimb, cercul mi-a fost tăiat "de sub picioare". Aceeași acțiune, același discurs...

"-Șă te cați cu papucii lu' tati Aiec!

- Păi atunci tati cu ce se mai încalță?

- Cu papucii lu' mami!

- Și mami?

- Cu ghitusele! (ghetuțele)"

Na! Acuma tati, mai zi ceva! 

Aici aveți ilustrat golanul și "bachecii" lui tati:

Din nou despre iubire

Ieri dimineață, Alex pleca la stomatolog, eu îi dădeam micul dejun lui Andrei. Alex vine la bucătărie, să-și ia la revedere de la noi:
- Pa, tati, plec la dentist! Să fii cuminte, ne vedem diseară, zice tati, apoi îl pupă pe pici pe creștet. Mă pupă și pe mine și pleacă.
- Tati a dat lu' mami un pupic, constată Andrei.
- Da, mama, tati mi-a dat un pupic. Dar știi de ce?
- ...
- Mi-a dat un pupic pentru că tati mă iubește. Și mami îi dă pupici lui tati, pentru că și mami îl iubește pe tati.
- Și Adei să-i dea lu' mami un pupic, zice copilul, apoi îmi trimite un sărut în eter.
- Tu de ce-mi dai pupici, Andrei, și tu o iubești pe mami?
- O iubeci. Ce' mai mut din unive's!

Din pacate, totul se transformă

  Când era Andrei mic, mic mic de tot, mă gândeam, cu o oarecare notă de nerăbdare, la perioada în care o să reușim să ne înțelegem, pe limba noastra comnună. Când Andrei s-a făcut doar mic (adică nu știa încă să vorbească) am descoperit că limba lui devine limba noastră comună și că ne înțelegem perfect.
De atunci, de fiecare dată când un cuvânt sau câte o expresie îi dispare din vocabular, îmi pare rău:))
  Gacâ a evoluat în gaben și acum a ajuns gaLben, cu un L maaare și apăsat.
  Dete a fost verde si acuma VeL(r)de.
  Bufu s-a transformat în Buicu Bufu și acum în Bunicu Bufu Stefan.
Si muulte din această categorie.
Cu gandul la asta, acum cateva zile am imortalizat o chestiune care dureaza de luni bune. Andrei vine și sare pe burta mea de fiecare dată când stau întins pe undeva, pe jos, în pat, pe fotoliu... iar eu scot niste sunete ciudate. Din toate acele sunete el și-a ales preferatul, astfel încât și-a inventat o frază pe care mi-o recită de fiecare dată când se apucă să "saiă pe tati":

Soluția simplă a unei probleme complicate

Somnul lui Andrei a fost tema muuultor brainstorminguri în casa noastră. Am pornit de la ideea ca va dormi singur, în pătuțul lui, în camera lui. Copilul a fost de-acord cu noi, în general. Și foarte cooperant la subcapitolul "somn de noapte", de (foarte) mic a dormit nopțile fără întreruperi. Cu somnul de zi am avut mult mai mult de tras, dar până la urmă s-au rezolvat toate. Am găsit o rutină de somn care funcționează, singura noastră grijă fiind să ne ținem de ea (aproape) întotdeauna.
Din când în când mai apar și gropi în asfaltul bun al somnului lui Andrei. De obicei, după câte o repriză de boală cu febră, sau care necesită supravegherea lui îndeaproape. Atunci dormim împreuna și trecerea înapoi, la vechile ritualuri, e mai grea după vindecare, chiar dacă lui pur și simplu nu-i priește de fapt să doarmă cu vreunul dintre noi (se trezește des, nu se odihnește, n-are loc, e mârâit, etc).

Săptămâna trecută însă, fix din senin, a-nceput să facă fente mari la culcare: Șă facă mama Aca / tati Aiec nani cu tine! sau Nu șă pece mama / tati șă pape / șă facă pișu! și alte texte pe care le mai baga uneori, dar la care renunța repede și se culca după ce-i reaminteam ca el doarme cu Fafa, Platon și Bleu, apoi mama/tata/amândoi vin la el când se trezește. Nu, de data asta textele cunoscute erau urmate de istericale și crize de plâns lungi și dureroase, ca niciodată. Am încercat inclusiv varianta de a rămâne sa dormim împreuna - eșec total pentru că a dormit foarte prost/puțin sau deloc și a fost cum nu se poate mai mârâit pe urmă.
Distracția asta a durat mai bine de o săptămâna și începuse să devină extrem de agasantă și pentru noi și pentru el. Mai trist era că eu una nu vedeam nicio soluție, poate și pentru că nu identificasem motivul pentru care Andrei se purta așa (nici acum nu-l știu).
Surpriza a venit într-o zi când eu eram la serviciu și tati m-a anunțat că Andrei s-a culcat la prânz fără istericale, tertipuri și lamentări, exact ca-n vremurile bune. Culmea, la fel s-a întâmplat și seara și în toate zilele care au urmat.
Cum?!?
Cu o ideea geniala a lui tati: a găsit printr-un dulap cu lucruri din bebelușia lui Andrei o bucata de metraj tivit pe margini, care are drept imprimeu mașini din Cars. I-a arătat-o copilului și i-a spus că mașinile or să facă nani cu el și cu celelalte jucării de somn. Super încântat, puștiul s-a întins și s-a lăsat acoperit de "pătu'ica" cea noua, cu mașini. Și a adormit imediat.

De câteva zile deja, "pătu'ica cu Șali" (Sally, drăguța lui Fulger din Cars), care e doar o biată cârpă de fapt, e zilnic la datorie să-i ofere piciului somnul bun...

P.S. Andrei doarme tot în patul mare, nici gând să renunțe la el. N-am avut nciun fel de regres, n-a căzut din el vreodata (în somn zic, pentru că altfel a reușit să zboare din pat într-una din zecile de reprize de țopăială, despre care știe bine că trebuie să se desfășoare numai "în micot" (în mijlocul patului), doar că atunci s-a hotărât să sară "a majine". Fără urmări serioase, din fericire... Pătuțul cel mic este impachetat și-și așteaptă cuminte noul locatar. Pentru că, nu-i așa "Adei ie maie, doame în patu' maie. Pătuțu' mic ie păntu bebe David, caie ie mic!"

P.S.2 Thank God for my great husband! :D