Stai, ca m-am prins!

Sunt din cale-afara de fericit cand vad ca ghemotocul meu cu ochi de ciocolata invata lucruri fara ca altcineva sa ii arate cum si in ce fel se face. Le " prinde din zbor". Face asta de mult si din multa curiozitate. A invatat sa stinga si sa aprinda televizorul de la buton ( a renuntat intre timp si asta ne bucura nespus), se ridica pe varfuri si, atarnat de birou, da click la mouse dar cea mai noua chestiune este apasatul pe butonul de la pix. Nu i-a aratat nimeni cum si in ce scop se face acest lucru. A studiat el, pe ascuns si la un moment dat, clic!, cu degetul lui gras. Faptul ca a stiut sa apese pe un buton nu m-a dat pe spate. Faptul ca stie ca atunci cand mina este afara, pixul scrie si cand nu, nu are sens sa te obosesti a fost impresionant (trebuie sa ma intelegeti, sunt tatal lui, sunt destul de usor de impresionat :)). Ghemotocul nostru ne uimeste in fiecare zi.

La ora de... Masa

Am fost cam bolnaviori in ultimele zile. De sambata am cam facut febra, am fost suparaciosi si blegiosi. Ne tot supara maselel ce apar in gasca si cred ca am furat si un pic de raceala. De ieri ne-am mai revenit, toata ziua sub 38 ceea ce este o mare realizare. O alta mare realizare este faptula ca, astazi, am mancat tot la masa de pranz. Nu am mai facut asta de sambata. Poate din pricina faptului ca nu am mai facut temperatura sau poate pentru ca astazi am fost la " ora de masa". Ora de masa este un fel de ora de mate' pentru ca ieri Andrei a primit o tabla magnetica (multumim Simona) pe care Tata s-a decis sa o monteze pe perete, langa scaunul de masa. Uuuuuuu, a fost un adevarat deliciu. Piticul s-a prins imediat despre ce este vorba, a lipit si dezlipit piesele magnetice intr-o veselie, pe final incepand sa imi explice ce sta si ce nu sta lipit acolo pe noua inventie magica numita generic "tabla". Acum este evident ca, in drum spre munca, Tata va da iama la magneti de frigider colorati pentru urmatoarea "ora de masa"

Alb si albastru

Sa incepem cu olita. Stiu ca suna ciudat dar noi asa ne incepem ziua. Ne trezim, mancam niste lapte si apoi hap, calare pe olita. Pentru ca nu putem sa stam, din fire, mai mult de 30 de secunde in acelasi loc, statul pe olita este de fapt jucatul stand pe olita. In aceasta dimineata s-a trezit chitit pe 2 masinute care se aflau in parcarea supraetajata ( modelul ala la care ravnim si noi in realitate in bucuresti dar cumva, cumva ne scapa printre degete). Masina alba si masina albastra pe numele lor. Si am tot repetat:
-Aba!
- Da tati, masina alba.
- Aba!
- Alba este masinuta!

Si tot asa, ridicand masinuta in aer. Cand, brusc, regele pe tronul sau a descoperit ca mai detine o masina, in mana dreapta, care nu era "aba". Dar ce era? El ridica masina sus, deasupra capului si eu ii explicam "E albastra tata. Masina albastra Andrei." Si cum repetitia e mama invatarii am ajuns la "Aba sssssssssssss" care, descompus in silabe Andrusciene este alb si "cum face sarpele, tati?". Va vom tine la curent daca vom adauga si un "tru" la sfarsit. Pana atunci va uram o zi buna , cu cer abasssssssssss!

A.B.A

Adica versiunea de apartament al NBA-ului, sau ce se poate face cu un capac de lapte praf si un carton:)
Ne-am juat si ne-am distrat putin si dupa aceea am renuntat. Oricum lui Andrei i se pare mult mai interesant sa loveasca inelul decat sa dea cos. Poate ca asa a inceput si Larry Bird.

Ne-am intors

Dupa o luuunga absenta am reusit sa ne intoarcem la "post-uri".
Ne cerem scuze toti 4 pentru ca nu am mai aparut pe aici dar s-au intamplat atat de multe incat am ramas blocati in tavalug.
Pentru inceput imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor dar accesul la laptop este limitat, mai exact, cand Andrei il vede intra in tehno-transa si nu se mai dezlipeste de el asa ca acest post este scri de pe telefon:)). De telefon nu este atat de interesat.
Ce am mai facut intre timp:
Am fost cu totii de revelion la Cluj, unde am invatat sa mergem singuri singurei.
Ne-au mai iesit trei masele iar una este pe drum.
Folosim olita regulat.
Nu mai mancam mancare pasata dar nici nepasat nu ne place pentru ca suntem lenesi foc.
Incercam din rasputeri sa mancam singuri dar nu ne iese tot timpul.
Mami s-a intors la serviciu.
Si multe, multe altele...
Le-am insirat asa pentru ca ma chinui de o luna sa scriu un post are sa le cuprinda pe toate si nu reusesc asa ca o voi lasa pe Mami sa faca asta la un momentdat.( Mami scrie mai frumos).
Tati promite in schimb sa fie mai prezent pe zilnicele evenimente. Mai exact Tati o sa fie reporter si Mami o sa se ocupe de documentare:))
Va pupam cu totii si ne recitim in scurt timp. Pana atunci va las cu niste poze...

Un an plus o zi

Acum 1 an, la ora asta dormeam dus. Stătusem până la 5 dimineața, ba pe canapea, ba în bucătarie fumând, ba în pat încercând să nu mă ridic din 5 în 5 minute în picioare, șă țopăi de fericire. Eram tată. Toate trăirile mele erau duse la extrem. Eram mai fericit ca oricând și în același timp mai panicat ca niciodată. Anca era în spital și își revenea. O doamnă foarte simpatică o tăiase pe burtă (multumesc doamna Dr. Constantin). Rezultatul era atât de mic și de fragil. Oare o să mă descurc? Oare o să ne descurcăm? Sunt tată! Sunt tată! Sigur ne descurcăm! Și tot așa, ciclic, timp de câteva ore bune se învărtea lumea mea.

Acum un an, l-am ținut pentru prima dată în brațe pe Andrei și am visat cu ochii deschiși la ziua de azi.

După primele trei luni în care fiecare secundă treaz părea o oră și fiecare oră dormind părea o secundă, totul a început să se schimbe cu o viteză uimitoare.

Întâi ne-am întors, apoi ne-am ridicat în fund, apoi ne-am târât, după aceea de-a bușilea și acum în picioare, de cursă fooooarte lungă. Merg mult ținut de mânuță și chiar câțiva metri singur singurel. Întâi am zis tea și apoi chi, ta-ta, apa, ma-ma,po-pi, acum știm cum face calul, șarpele, vaca (câteodată), cuțu ham și mai nou leul (e incredibil de amuzant) strigăm după mama, tata, bunici.

Avem un an iar nouă, mândrilor părinți, nu ne vine să credem. Când și cum a trecut?

Am crezut că asta este cea mai importantă realizare din viața unui om cam de când aveam "fro" 14-15 ani. După un an de zile, m-am convins. Asta trebuia să fiu. Nu doctor, nu aviator, nu pictor. Trebuia să fiu Tată.

Nu cred că v-am mai spus de câteva luni dar: Am băiat mare! Are 1 AN și o zi și sunt cel mai fericit om din univers!

Demult...

tare demult.

Acum...

acum sunt mare!

LMA, take2

Astăzi împlinesc 1 an! Nu știu exact ce-nseamnă, dar adulții ăștia fac mare caz - cred că-i important...




Acum, cât încă e devreme și liniște, să mă ocup puțin de imaginea mea. Un băiețel așa mare ca mine știe să-și perie singur părul. Înțelegi, Ursulețule?



P.S. La mulți ani, minune! Pe mami și tati nu-i încap cuvintele... Să știi doar că vom fi aici, lângă tine, întotdeauna!