luni, 4 aprilie 2011

Da, 4 luni! (by tati)


Am implinit 4 luni. Andrei s-a făcut băiat mare. Are preferințe, dorințe și aspirații. A început să își dea seama că pupicii sunt buni, râde și se alintă. Își dorește deja să se ridice și este pasionat de texturi. Totul merită cercetat (zgâriat cu degețele lui mici și grase) pielea părinților, fâșul pătuțului, prosopelele, pantalonașii (tuturor), tablourile de pe pereți... Avem în continuare un dușman teribil: SOMNUL. Somnul este cel mai răutăcios. A învățat că în pătuț “se doarme” astfel că, dacă este așezat în pătuț atunci când nu îi este somn iese revoulție. Somnul vine pe neașteptate, când este joaca în toi, și ne ciupește de fundulețul gras. Revouluție, din nou. Singurul somn bun este cel de seară. După baie și masă, somnul este (în cele mai multe cazuri) binevenit.
Am reușit să ne descoperim aproape toate părțile componente. Mânuțele și picioarele sunt prietenele noastre. Mânuțele au foste descoperite într-un mod foarte hilar, când eram în excursie la bunicii mari (adica cei paterni). Se juca și, ca prin minune, mânuțele grase s-au întâlnit și s-au lipit. Panincă!!! Și trage în stânga, și trage în dreapta dar ele nimic. Lipite, domnule! Totul se petrecea sub ochii lui mirați. Până la urmă, cum s-au împreunat s-au și dezlipit. Hiuf!!! A răsuflat ușurat. De atunci s-a prins care e treaba cu mânuțele care se lipesc și dezlipesc la comandă.
Cu picioarele a fost mai simplu. Când le ridica, apărea în câmpul lui vizual ceva ciudat. “Trebuie să îl prind!”. Zis și făcut. De aici a apărut un joc de-a țestoasa răsturnată cu Andrei balansându-se, încercand să își apuce piciorul. Nu suntem siguri că este conștient de faptul că picioarele sunt o parte componentă (a lui), dar hei, timpul rezolvă toate dilemele.
Si părinții copilului s-a făcut mari. Au început să își dea seama ce și cum, când și unde. Mami este asul comunicării și îl mai învață și pe tati câte ceva. Fiecare are calitățile lui. Mami înțelege, cântă frumos, îl învață jocuri, îl pregătește pentru cariera de cosmonaut (face niste gimnastică extrem de amuzantă penru toată lumea, mai ales pentru pici). Tati vorbește pe voci, cântă în donald-duckiană (nu m-am gândit că imi va folosi acest skill în viață), jonglează cu lucruri.
Chiftea s-a mărit și el. De fapt, nu cred că s-a mărit poate doar s-a umflat de gelozie. Este extrem de gelos când vine lumea în vizită. Până acum patru-cinci luni el era atracția principală, acum lumea tăbară pe pici iar el se agita pe hol. A fost demarată o campanie anti-gelozie ce constă în faptul că tata se joacă și cu el, ma ales în momentele critice.
E amuzant să vină oamenii în vizită și tu să te joci cu câinele. Măcar ne arată ce va face Andrei când va avea o soră/frate (pentru ambele bunici: Nu, nu suntem însărcinați este DOAR O IDEE!).
Bună! Sunt Andrei. Am patru luni, sunt mare și frumos. Și mă mai fac!...

joi, 31 martie 2011

Bibi



Nu mi-am propus sa pun astfel de posturi pe blog. Știu că există enorm de multe cazuri asemănătoare. Știu că nu poți ajuta pe toată lumea. Mai știu că poți ajuta pe câțiva, că unu înseamnă mai mult decât zero și pentru Bibi plus unu înseamna foarte mult.
Aici este povestea lui Bibi:

Îl puteți ajuta pe Bibi în contul ASOCIATIEI ROTARY INTL MANGALIA.

CUI: 15037261

IBAN RON : RO40BTRL01401205702228XX
sau
EUR : RO86BTRL01404205702228XX

BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA

SWIFT Code: BTRLRO22

Vă rugăm să precizați la descriere plata:"donație pentru Tudor-Daniel FILIP"

miercuri, 30 martie 2011

Parenting, next level. Imnul Gușei




Sâmbătă dimineața, zi de weekend obișnuită, în familie. Io gospodăream prin bucătărie, în timp ce băieții stăteau de povești, la Andrei în cameră. Ei, și cum mestecam într-o oală, mă opresc și ascult, siderată... un cântecel! Cei care-l știu bine pe Alex își vor imagina destul de ușor comicul fazei. Pentru ceilalți, imaginați-vă un tip de peste 1.90 m, genul artist, acum serios, ex teenager rebel cu prea multe cauze (una dintre ele fiind comunismul, na!), cu niște găuri gigantice în urechi și alte semne ale tinereților zbuciumate... Ei bine, acest personaj îi făcuse un fel de imn fiului său de nici 4 luni, pe melodia din Motanul Dănilă (cam asta pățești dacă asculți toată ziua Itsy Bitsy FM) și i-l fredona în cuvinte stâlcite, genul baby talk. Iar cântecelul suna cam așa:

Sunt Luptătorul Gușilă,
Cel mai puternic din sat
Mă lupt chiar și c-o șinșilă
Dacă trebuie neapărat!
O trag și de coadă,
O mușc de urechi
Îi dau un șut în fund (?!?)
Apoi, pot să plec...
Sunt Luptătorul Gușilă
Eu sunt Spartanul gușat!



Mda, meseria de părinte nu-i deloc ușoară...

vineri, 25 martie 2011

The observant kid

Zilele trecute m-am tuns. Nimic special, doar câteva scări și un pic de breton asimetric (nu că aș fi vreo cochetă, dar Andrei tocmai a intrat în epoca apucatului-de-orice,-mai-ales-de-părul-lui-mami, așa că orice aș face, trebuie să mi-l pot prinde. Dacă vreau să-l mai am...). Vin acasă, băieții mei erau la o șuetă... masculină. Tati pleacă la serviciu și intru “în tură” la pici. Îl așez în fața mea, în picioare, susținut, evident (este noua lui mare pasiune - să-l lași să stea în picioare. E tot un zâmbet și-un chiot, în timp ce se bălăbăne în toate direcțiile pe piciorușe nesigure). Mă cercetează atent, cu ochi mari și serioși. N-are chef de joacă, ce-o fi cu el?
Câteva ore mai târziu, cam aceeași scenă, cu diferența că, între timp, îmi prinsesem cu o agrafă colorată vagul breton. Din nou în picioare, râde și se amuză puțin, uitându-se la mine. Brusc, se oprește, se apleacă spre mine și întinde mânuța spre fruntea mea. Vroia agrafa cea colorată. Copilul meu a observat că m-am tuns, sunt precisă! :)

vineri, 18 martie 2011

Dans, antren și... gogoșele

Astăzi, mă opresc în fața camerei domnului prinț și ce să vezi: Andrei o invitase pe mama la dans, ce e drept, în pat. Antren și veselie acompaniați de Cohen "Dance me to the end of love". Am trezit paparazzo-ul din mine și țac, țac două trei cadre.
Ca să nu ma supăr și să dau publicității pozele, am primit și eu o ședință foto "din partea casei".
Trecând peste asta, mi-am tot propus, zilele acestea, să postez o poză cu mânuțele cele mici și grase ale piciului care seamănă din ce în ce mai mult cu niste gogoșele. De fapt descrierea exacta ar fi: umăr, pâinică, cot, pâinică, gogoșică și niște cremvuștiuți mici și foarte dulci. Arată apetisant și nu este doar părerea mea, andrei își mănâncă gogoșelele, din ce în ce mai coordonat (nimerește mai nou gurița din prima, nu mai face o plimbare cu mâna pe față până ajunge la guriță), cu o poftă fantastică. Cred și eu, la cum arată.

marți, 15 martie 2011

Semne de bună purtare


Pentru că ne-am făcut mari, mari de tot, au început și "semnele de bună purtare". Am reușit să ne pricopsim cu o julitură între ochișori. Cum: nu se cunosc datele exacte dar conform dovezilor s-a julit cu o unghiuță (păi trebuia să perpetuăm numele chiar și după botez). Când: în timpul nopții, astfel încât, când s-au trezit părinții au descoperit "minunea".
Pe lângă julitură, care nu e chiar așa " a big deal", aseară am atins pragul de 6 kilograme, după o săptămână destul de grea, cu vaccinuri și lipsă de mâncare. Ne apropiem de greutatea ideală și asta, pentru noi, e "a BIG deal".
În încheiere, tati își cere scuze pentru absența prelungită de pe blog și încearcă (penru a nu știu câta oară) să fie mai constant.

vineri, 11 martie 2011

Gânguriciosul

Pentru a demonstra tuturor copiilor că părinții sunt peste tot, vă prezentăm următorul filmuleț surprins de unul dintre "oamenii noștri".