Îl trezesc la 17.00 din somnul de prânz, iar a adormit la 15.30, deși era în pat de la 14. Dar, na! Așa e când ai de cântat, de recitat, de numărat degetele de la mâini și de la picioare, de vorbit cu mașinile din afișele de pe pereți, de recitat literele din aceleași afișe și, în general, de facut orice altceva, mai puțin să dormi. Îl trezesc ușor, ziceam, poate apucăm să mai dăm o tură și pe afară. Buimac, cu ochișorii încă nedeschiși bine, îmi povestește cum, de dimineață, a fost la bunica Ica, cum a cules piticele pe care le-a aruncat într-un lighean cu apă și cum ne-a stropit pe toți cu apa respectiva. Îl dezbrac ușurel, să-l schimb cu hainele "de afară".
- Ce ai pe burtică, mă întreabă, referindu-se la el și la burtica lui. (Încă vorbește despre el la persoana a 2a sau a 3a, pe sistemul "Andlei nu e cuminte")
- Nu știu mama, stai să vedem. Cercetez burtica: Nu-i nimic, mami, poate o scamă.
- O camă. A fugit!
- A fugit? Unde s-a dus, mama?
- La mol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu