"Și nu de duce pe noi în ipită / Cu mașina de la Tavi"

Latura creativă a copilului, moștenită probabil de la taică-su (întrucât io sunt cam la fel de "artistă" ca un buștean) se manifestă deja în câteva ipostaze. Avea vreun an și jumătate când l-am surprins prima oară jucându-se cu imaginația. Mai precis, s-a dus către un dulap din cameră, a mimat că ia ceva din el, apoi a venit cu mânuța întinsă spre noi și a depus "ceva"-ul în palma noastră.
Dar cea mai amuzantă fază creativă este atunci când își pune amprenta pe poezii și cântecele. De exemplu:
"Cod'ule, coduțule
Țe mai faci, dăguțule
Că de când nu ne-am văjut
Muuută v'eme a tecut
Cu t'enu pe șine!" (pentru profani, ultimul vers înseamnă "Cu trenul pe șine". Este felul invariabil în care recită Andrei "Revedere")

sau, seara la culcare, mai nou preferă să spună "Tatăl nostru", deși noi tot insistăm pe chestii mai copilărești, gen "Înger, îngerașul meu". Evident, chiar și rugăciunea e mai deosebită, pe la final:
"Și nu de duce pe noi în ipită
Cu mașina de la Tavi
Și (nu) ne ibăvește de cel rău
Amin!"

sau, la poezia cu pisicuța, zice mereu:
"Cum te luam, 
Te pe-pe-pe-pe-peptănam
Fundă loșie puneam", dar asta are legătură numai cu faptul că, atunci când a început să vorbească, dubla niște silabe în cuvintele (mai) lungi sunt complicate. A fost de-ajuns să ne vadă râzând, acum tot așa spune, deși "pieptănam" nu-i mai pune demult nicio problemă.