Cugetările lui Andrei (între doi ani și șase luni și doi ani și nouă luni)

Eu si Andrei, într-un moment de tandrete cu gadilat:
- Spune, mă, cine ești tu?
- "Un golan!", răspunde razand.
- Ești golanul meu mare si iubit?
- "Dăa!"
- Și golanul meu mic știi cine e?
- "Frati-tu!", vine răspunsul, exact cu intonatia pe care o spun eu.

****

"Vlei și tu cociolată de-a lu' mami!"

***

Jucându-se cu mașinile pe podeaua sufrageriei, cade pe gânduri.
- Andrei, te gândești la ceva?
- Ai și tu coadă...
- Coadă?!?
- Da! Ai și tu.
- Cine, mama, tu sau eu? (a început să vorbească despre el la persoana întâi, dar rar)
- Tu!
- Adică, mama sau Andrei?
- Andlei!
- Ai coadă, mama?! De care coadă?
- Din aia așa, maaale așa, îmi arată, desfăcându-și palma dreapta, gestul de "mărime" supremă.
- Și unde e coada asta a ta?
- Acolo, la fund!
- Așa, mami? Și ce culoare are?
- E cu vede și cu ghena, așa!
- Aha! Și ce faci cu ea, măi mamă?
- Dolmi pe ea, zice convins, moment în care fac și legătura: Bunicul îi spusese cu vreo săptămână în urmă că "vacile dorm pe coada lor." 

***

Tati purta tricoul cu pictograma mirilor și inscripția "game over". Andrei studiază atent desenul:
- De ce e nenea ve'de șupă'at? ("nenea vede" este omulețul verde de la semaforul pietonilor. Asociază cu el orice pictogramă asemănătoare)
Mă gândesc că cel mai bine ar fi să-i explic contextul și îi torn o poveste romantică despre căsătorie, cum un băiat și o fată se iubesc atât de mult încât vor să fie mereu împreună, așa că pleacă de la părinții lor, se căsătoresc și merg să locuiască în altă casă, doar ei doi...
- Și uite, mama, aici sunt la nuntă, fetița are rochie de mireasă, cum a avut și mami și Andreea în pozele de-acasă, uite, are și buchet....
- E bucu'oasă. De ce e nenea ve'de șupă'at?, repetă copilul, curmându-mi elanul romanțios
- ... Păi, e cam supărat pentru că fata, care îl iubește foarte mult, vrea să fie mereu cu el, așa că nu-l mai lasă să iasă la bere cu prietenii lui așa de des..., mă repliez eu, la nimereală.
- Aaaaa, l-a păcălit!