marți, 21 iunie 2011

6 luni by tati


Da, au trecut 6 luni...
Nu prea îmi vine sa cred că deja are 6 luni. Cred ca asta este cea mai mare surpriza din "luna surprizelor". Ne aducem aminte când am venit cu el acasa și l-am așezat la el în pătuț pentru prima dată. Ne-am luat în brațe și am spus la unison "Ce miiic eeee!"
Acum nu mai e mic. Are aproape 70 de centimetrii si 7,7 kg. Îi place la fel de mult ca și până acum să doarmă ziua, dar în schmb noaptea se trezește foarte rar.
Luna asta chiar a fost luna suprizelor. Ne-am instalat în fund atât de bine încât nu mai dorim să stăm culcați pe spate. Asta este o mică problemă, pentru că nu reușește să se ridice singur în funduleț. Așa că de fiecare dată când se prăbușește din varii motive, stă puțin pe spate iar apoi începe să ne strige nervos.
Singur nu! Nu, din principiu. Se supără in 30 de secunde dacă este lăsat singur (postarea asta o scriem împreună), dacă nu este odihnit bine. Dacă a dormit, stă puțin singur, exact cât sa ai timp să te apuci să faci ceva dar, invariabil, se supără înainte ca tu să poți termina. E foarte dulce când se supără, ne strigă în vocale, întâi dulci, apoi strigate și apoi evident nervoase.
Am descoperit apa cu mânuțele. De când stă bine în funduleț l-am așezat și în cădiță tot în noua poziție preferată. Este atât de încântat de apă, de consistența ei, de faptul că este transparentă și își poate vedea picioarele dar până să le atingă se lovește de bariera ei lichidă. Plus, acum ne poate stropi mult mai eficient, cu stropi mici, direct în ochi :D
Ne-au dat și dinții, în sfârșit, luna asta. Ne așteptăm de ceva timp la acest eveniment care a venit, exact când renunțasem. După o săptămână de mârâială mai mult inexplicabilă decât cu un motiv clar, au apărut doi mugurași mici dar foarte tăioși în gingia de jos. Veselie maximă, mai ales că de atunci nu a mai fost atât de supărăcios.
Mai sunt multe de povestit dar se va supăra mami că i-am luat-o înainte cu postarea și ea nu mai are ce să povestească






P.S. Mulțumim bunicu' mare pentru poze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu