Dar de Iepuraș

În Sâmbăta Mare, mami copilărea, iar tati, foarte răcit, gospodărea. Pe după-amiază, am lăsat plodul să-și aerisească posteriorul, în patul mare, pe burtă și am venit la bucătărie să-i fac lapte. Am stat cu tati de povești vreo 10 minute. Dinspre Andrei, nici un sunet. Ce ciudat, zic, că mai mult de 5 minute nu stă singur. Mă duc la el în cameră și văd minunea, din prag. Îl lăsasem spre marginea patului, într-un capăt, pe lațime. Și pe burtă. L-am găsit cam 1 metru și ceva mai la vale, PE SPATE, rozându-și preocupat o mână. Din păcate, nu putem posta și fotografia, întrucât, așa cum spuneam, tânărul explorator era în fundul gol, cu toate cele expuse mândru... Da, puiul nostru s-a întors!!! Chițăind de încântare, l-am chemat și pe tati să vadă minunea. Apoi, l-am așezat din nou pe burtă pe Andrei și i-am dat un cub, pe care adoră să-l molfăie zilele astea. Și-a luat cubul, l-a băgat în gură, apoi l-a tras cumva sub piept, a ridicat fundul, a împins puțin cu genunchiul stâng și gataaaa! S-a întors din nou! Au urmat pupături și felicitări ca “Bravo, mami, bravo!”, chestie care îi place foarte tare, cred că s-a prins că e de bine. Știrbul zâmbăreț a făcut prima întoarcere (conștientă, că s-a mai întors o dată - nu știu cum - și în dimineața botezului, când avea vreo 8 săptămâni) pe 23 aprilie, la 4 luni, 2 săptămâni și 6 zile!