Da, 4 luni! (by tati)

Am implinit 4 luni. Andrei s-a făcut băiat mare. Are preferințe, dorințe și aspirații. A început să își dea seama că pupicii sunt buni, râde și se alintă. Își dorește deja să se ridice și este pasionat de texturi. Totul merită cercetat (zgâriat cu degețele lui mici și grase) pielea părinților, fâșul pătuțului, prosopelele, pantalonașii (tuturor), tablourile de pe pereți... Avem în continuare un dușman teribil: SOMNUL. Somnul este cel mai răutăcios. A învățat că în pătuț “se doarme” astfel că, dacă este așezat în pătuț atunci când nu îi este somn iese revoulție. Somnul vine pe neașteptate, când este joaca în toi, și ne ciupește de fundulețul gras. Revouluție, din nou. Singurul somn bun este cel de seară. După baie și masă, somnul este (în cele mai multe cazuri) binevenit.
Am reușit să ne descoperim aproape toate părțile componente. Mânuțele și picioarele sunt prietenele noastre. Mânuțele au foste descoperite într-un mod foarte hilar, când eram în excursie la bunicii mari (adica cei paterni). Se juca și, ca prin minune, mânuțele grase s-au întâlnit și s-au lipit. Panincă!!! Și trage în stânga, și trage în dreapta dar ele nimic. Lipite, domnule! Totul se petrecea sub ochii lui mirați. Până la urmă, cum s-au împreunat s-au și dezlipit. Hiuf!!! A răsuflat ușurat. De atunci s-a prins care e treaba cu mânuțele care se lipesc și dezlipesc la comandă.
Cu picioarele a fost mai simplu. Când le ridica, apărea în câmpul lui vizual ceva ciudat. “Trebuie să îl prind!”. Zis și făcut. De aici a apărut un joc de-a țestoasa răsturnată cu Andrei balansându-se, încercand să își apuce piciorul. Nu suntem siguri că este conștient de faptul că picioarele sunt o parte componentă (a lui), dar hei, timpul rezolvă toate dilemele.
Si părinții copilului s-a făcut mari. Au început să își dea seama ce și cum, când și unde. Mami este asul comunicării și îl mai învață și pe tati câte ceva. Fiecare are calitățile lui. Mami înțelege, cântă frumos, îl învață jocuri, îl pregătește pentru cariera de cosmonaut (face niste gimnastică extrem de amuzantă penru toată lumea, mai ales pentru pici). Tati vorbește pe voci, cântă în donald-duckiană (nu m-am gândit că imi va folosi acest skill în viață), jonglează cu lucruri.
Chiftea s-a mărit și el. De fapt, nu cred că s-a mărit poate doar s-a umflat de gelozie. Este extrem de gelos când vine lumea în vizită. Până acum patru-cinci luni el era atracția principală, acum lumea tăbară pe pici iar el se agita pe hol. A fost demarată o campanie anti-gelozie ce constă în faptul că tata se joacă și cu el, ma ales în momentele critice.
E amuzant să vină oamenii în vizită și tu să te joci cu câinele. Măcar ne arată ce va face Andrei când va avea o soră/frate (pentru ambele bunici: Nu, nu suntem însărcinați este DOAR O IDEE!).
Bună! Sunt Andrei. Am patru luni, sunt mare și frumos. Și mă mai fac!...