Diferențele între generații dispar

Ma gandeam la un moment dat cât de diferită va fi copilăria mea de cea a lui Andrei. Statul la coadă împreună cu adulții, cutiile de creveți frumos aranjate din magazinul alimentar, caramelele a căror ambalaj nu se îndepărta decât la contactul cu saliva, bomboanele cip, serile frumoase în care bunica îmi făcea baie cu ibricul sau cum ne uitam seara pe geam "la televizorul de afară" când se tăia curentul... Stai puțin! De duminică inclusiv nu avem apă caldă, cu o mică pauză luni seara când nu am avut apă deloc. Apoi, ieri, am avut apă de ambele soiuri (petrecere în toată regula) până aseară când "s-a luat curentul" și implicit și apa dar totul s-a rezolvat până astăzi. Avem curent dar apa lipsește cu desăvârșire.
Până la urmă nu cred că o să piardă foarte multe din copilăria mea. La un moment dat, când se vor schimba bordurile, vom juca fotbal in mijlocul străzii pentru că va fi închisă circulația iar internetul oricum nu funcționează dacă nu avem curent.
Falnic viitor...

Ne diversificăm...

meniul.
A doua tentativa de diversificare a început mult mai relaxat cu niște cereale. Grasul le-a înfulecat fără nici măcar o obiecție. Asta ne-a dat "aripi" astfel încât am scos storcătorul de fructe de la naftalina în care stătea de 2 luni și am pornit la drum cu preferatul tuturor: Mărul. Noi am crezut că preferatul tuturor este morcovul pâna acum 2 luni când ne-am cam schimbat părerea sau mai bine spus ne-a cam schimbat-o Andrei.
Măr 3 zile, nici măcar o problemă. Nu prea s-a prins domnu care e treaba cu obiectul dubios pe care i-l tot înfundam în gură dar până la urmă ne-am dat pe brazdă și a mâncat cu lingurița.
Succesul mărului ne-a dus cu gândul la planuri mărețe și am ajuns la poiectul măr+mango=... în nici un caz love. Nu ne-a plăcut combinația deloc. Am încercat 2 zile după care am renunțat în glorie. Ne-am repliat la măr pentru o zi iar acum suntem la planul măr+morcov= love "pe față". Îi place sucul de fructe de aceea de mâine trecem la măr+morcov+banană=?.
"Fingers crossed!"

Andrei și mărul


Andrei și măr+mango

5 luni (by mami)

Cea mai bună lună, de departe. Cu toate că a început mârâiala dințișorilor. Andrei e vesel și foarte activ, se joacă non stop. Doarme în continuare toată noaptea (cu excepția a două nopți consecutive, când s-a trezit pe la 4-5, încă nu ne-am prins de ce...). Doarme și ziua, cam 3 ore, în reprize, o altă mare realizare. Și a început să doarma ziua chiar la el în pat și parcă nu mai trebuie să folosesc un milion de trucuri să-l adorm. Sau poate doar m-am obișnuit. :)



Suntem peste grafic cu dimensiunile. La sfârșitul lunii a cincea, Andrei avea 67cm și 7080g, ceea ce înseamnă că, în sfârșit, am recuperat urâcioasa de greutate - suntem chiar peste!!! E mult mai bine coordonat, întinde mâna după lucruri, trece jucăriile dintr-o mână în cealaltă foarte ușor și are o pasiune cu perdelele și draperiile. De fapt, la el în cameră nu e fir de praf pe textilele amintite, pentru că puștiul le scutură de zor de fiecare dată când ajunge la ele. După care încearcă să și le bage în gură, evident! Bagă orice în gură și se supără tare când diverse jucării nu încap acolo, pur și simplu! :D








Îmi propusesem luna trecută să socializez mai mult copilul, să se familiarizeze cu zgomote și voci diverse. Prin urmare, luna asta Andrei a fost cu noi prin malluri, la cununie, în vizită la prieteni, la toți bunicii, la cumpărături, etc. Și a devenit mult mai relaxat cu străinii, mi se pare.
Râde în hohote! Hohote adevărate, nu tentativele din luna trecută. Râde când îl gâdili, când ajunge în preajma lui Chiftea, când se joacă “bau” cu cineva care-i place, râde la unele jucării sau la desenele de pe pereți, râde când vine tati de la serviciu.






Vorbește pe limba lui oricând, cu oricine sau cu orice îl inspiră. Are tonalități diferite, te și ceartă dacă ceva nu-i convine! Silabisește da, de, bu, ghe, am, cică a zis ma si ama, deși eu nu l-am auzit. Și da, încă scuipă! :D
Adoră etichetele! De la jucării, de la păturici și hăinuțe, de la scutecele de muselină de la Ikea, de la pernele pe care mă sprijin când îi dau lapte. Dacă vede o etichetă, e musai să ajungă la ea. Se agită în brațe și cere insistent și vocal “îîîîî”, până îl duc aproape de ea. O prinde cu mânuțele, o pipăie, o studiază cu mare atenție, cu “heeeee”-uri și “mîîîî”-uri, o încearcă dacă foșnește și, evident o bagă în gură. Uneori am impresia că eticheta jucăriei îl captivează mai mult decât jucăria în sine.



Și îi place mult să-i cânt (?!?), mereu i-a plăcut. Hitul lunii ăsteia a fost “Aseară ți-am luat basma”, eventual cu pocnit din degete pe ritm sau bătut din palme. Tare mult i-a plăcut, astfel încât m-a și acompaniat uneori, pe limba lui. :) Când era mic de tot, îl linișteam fredonând meledia din genericul vechii Telecinemateci și mânca pe Valurile Dunării... Daaa, sunt o mare cântăreață. :D Uneori, pe cuvânt, mă doare gâtul de la atâta cântat și-mi amintesc de colegii Luciana și Nelu, cum cântau ei în serile de weekend în redacție, pregătindu-se de Karaoke...
Iar noi, părinții, suntem fericiți și relaxați. Deja avem dialoguri care încep cu “Îți amintești când...?”, “Mai știi cum...?”, “Ți-aduci aminte că...?” referitor la copil, semn clar că Andrei crește. În aceste condiții, mami nu poate fi decât încântată și recunoscătoare pentru copilul sănătos, vesel și cuminte pe care l-a primit!

Cu pantalonii-n cap!

Ideea lui tati, imagini surprinse de mami, luna trecută. Așa părinți, așa mândru copil! :D

First Night Out

Ei, și cum toate au un început, a trebuit și noi să ne despărțim pentru o noapte de Andrei. Am fost la cununia unor prieteni dragi, așa că, după ce a asistat vesel și cuminte la ceremonia de căsătorie, prințul moștenitor a fost depus la bunicii mari, iar mami și tati au plecat la party. Asta, desigur, după ce mami a dat puțin pe la coafor, unde o dudue foarte “inspirată” a transformat-o în această a doua Nașa Reta...
Pentru mami despărțirea a fost simplă de tot, până la un punct. Da, la coafor am vorbit despre Andrei, la party la fel. Dar eram ok. Până am ajuns acasă, în creierii nopții. M-am uitat din prag la camera lui, era... foarte goală, așa că am închis repede ușa și m-am obligat să mă gândesc la altceva. Am stat de povești cu distinsul soț și tată, încercând să ocolim subiectul “copil”, dar mă tot uitam peste umăr, după tăcutul baby-monitor din bucătărie, care nu mai era aici, era cu Andrei la bunici... Pe la 3.30 ne pregăteam de culcare și am tresărit amândoi, crezând că plânge băiatul... Era o sirenă de salvare... Sau de pompieri, nu mai știu sigur... Am adormit greu, ațipeam în reprize scurte și mă trezeam uitând că nu e acasă. Pe la 5 dimineață am vrut să mă duc să-l iau... M-am băgat din nou în pat, încercând să mă concentrez pe esențial - ideea e să-i fie lui bine, să vedem dacă poate sta fără noi o noapte, etc... Și cum nu primisem niciun telefon alarmant, probabil că îi era bine...
Pe la 8 nu mai aveam deloc răbdare. Nici vorbă de dormit până târziu și lenevit liniștită, cum îmi propusesem. Am sunat la bunici, Andrei era ok, evident!
Prințul consort m-a ținut de vorbă o vreme, abia pe la 11 am ajuns la copil. Copil care era chiar foarte bine, se juca fericit, nu avusese niciun fel de problemă de adaptare, mai ales că bunicii făcuseră totul la ca carte și respectaseră înocmai rutina de seară. (Ba chiar mai mult, de teamă că n-or să-l audă pe Andrei noaptea, dăduseră babymonitorul la maximum. Cred că numai dacă ar fi sughițat copilul, bunicii săreau din pat până-n tavan, la volumul ăla... :)) În plus, just to be sure, s-au dus pe rând de vreo 5 ori la el în timpul nopții :D). Pe scurt, succes total!
Dacă s-a bucurat că ne vede? Sigur că da! A zâmbit larg, cu toate gingiile. Dar nu părea deloc afectat că am lipsit de lângă el mai bine de 16 ore. S-a bucurat la fel cum se bucură când revin după ce-am spălat vasele, de exemplu...
Surpriza de proporții a vut loc acasă, unde am revenit pe seară. Când l-a văzut pe Chiftea. A făcut ochii mari, a râs în hohote, a săltat în brațele mele, mai-mai să-l scap și a chiuit într-una! Asta mai da bucurie! Alex se uita la mutra mea îmbufnată, în timp ce certam copilul “Păi așa, mami? Io te-am ținut în burtică atâtea luni, te-am alăptat și te-am îngrijit, iar tu îl iubești mai mult pe Chiftea?!?” Zice Alex: “Mai spune-i tu, Pisico, pe silabe numele câinelui, Chif-tea, rar și răspicat, dacă n-o zice el Chif-tea înainte să zică mama, să-mi spui mie... cuțu! Atunci să vezi ce depresie faci, aia post natală a fost parfum! Și vezi că n-o să avem bani de antidepresive și ședințe de psihoterapie, că, în ciuda a ce spune Boc, suntem încă în criză!” N-am mai zis nimic, am scos doar limba la raționalul, detașatul și amuzantul meu soț...
Ce-am înțeles din toată aventura? Păi, că avem un copil super adaptabil, ceea ce speram să aflu (nu știam că o să mă doară atât!). Și cum Andrei m-a schimbat iremediabil. Am fost și sunt soție, fiică, soră, iubită, prietenă, confidentă, working girl, party girl și încă alte câteva zeci de roluri pe care le joc, de cele mai multe ori simultan, fără probleme. De-o vreme sunt mama lui Andrei. E un rol pe care nu mi-l pot scoate din cap, din sistem nicio clipă, deși uneori vreau cu disperare. Sunt mama lui Andrei și... cele de mai sus. Sunt mereu mama lui Andrei!

And he said YES

Ieri îl îmbrăcam pe Andrei, să mergem în parc. În timpul ăsta, aveam o conversație “serioasă”, ca de obicei. El era încântat că ieșim afară, eu eram într-o superdispoziție pentru că am (re)început diversificarea și totul merge nesperat de bine, deocamdată.
- Mami, tu ești așa un băiețel adorabil, mami...! Mami e așa de fericită că te-ai făcut măricel, uite, mă ajuți să te îmbrac (când e în toane foarte bune împinge singur mâna prin mânecile diverselor textile, în loc să mă certe și să opună rezistență, cum face de obicei) și de-acum papi și mâncare de copii mari, nu doar lapte și e așa de frumos și de ușor să fim împreună și să te îngrijesc, că mami chiar se gândește să-ți facă repede un frățior sau o surioară... Ce zici, mami, vrei o surioară cu care să te joci și pe care s-o tragi de păr?
- Dă!

În sfârșit poze de la botez

Pentru că tatăl copilului este un leneș, stă cu fotografiile de la botez pe hdd, dar nu a reusit sa le posteze pe blog.
Acum e momentul de glorie. Îmi cer scuze pentru întârziere.
Fotorafiile sunt realizate de Irina și Robert pe care îi pupăm și cu această ocazie și le mulțumim mult.
Puteți găsi mai multe fotografii de la botezul prințului aici.