Instinctul de conservare l-a păzit până acum. Nu se apropia de margine sub nicio formă. La început avea un fel de cazemată din perne, paturi și alte lucruri moi. După luni întregi fără incidente de gen ne-am mai relaxat și acum are doar o pătură, făcută sul, pe singura latură care a rămas liberă.
Azi noapte, trecând tiptil pe hol, prin fața camerei lui, am auzit un "buf" înfundat. Am intrat inainte să înceapă să plângă. Se chinuia cu toate puterile lui de pitic adormit să se cațăre la loc. A plâns un pic, am stat un pic, apoi toată lumea s-a culcat la locurile bine știute.
Discuție de dimineată:
-Bună dimineața tati, ce faci, ai dormit bine?
-Da.
-S-a întâmplat ceva azi noapte?
-Da.
-Ce s-a întâmplat tati?
-Ai căjut.
-Cum tati?
-.......
-Ai căzut din pat?
-Da.
-Tu știi cum s-a întâmplat?
-Așa, buff (îmi explică el, trântindu-se pe saltea). Și ai pâns așa: Heeee, heeeeee. Și avenit tati.
-Și după aia?
-Ș-ai dolmit cu Văduț (o jucărie de somn), cu ochii închiși.
-Te doare ceva, tati?
-Aaaaaaaa nuuuuuuu! (îmi explică el, începând să sară în pat cu nonșalanță)
Deci, este totul bine. Am căzut, ne-am ridicat. Mergem înainte, mai un plâns, mai un Vlăduț, dar esențial este că nu s-a speriat și nu, nu îi este deloc frică să facă flick flack-uri în pat, ca și până acum. Unde o fi totuși restul de cazemată...?
Vă prezentăm golanul în dimineața de după accident. Totul bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu