Din pacate, totul se transformă

  Când era Andrei mic, mic mic de tot, mă gândeam, cu o oarecare notă de nerăbdare, la perioada în care o să reușim să ne înțelegem, pe limba noastra comnună. Când Andrei s-a făcut doar mic (adică nu știa încă să vorbească) am descoperit că limba lui devine limba noastră comună și că ne înțelegem perfect.
De atunci, de fiecare dată când un cuvânt sau câte o expresie îi dispare din vocabular, îmi pare rău:))
  Gacâ a evoluat în gaben și acum a ajuns gaLben, cu un L maaare și apăsat.
  Dete a fost verde si acuma VeL(r)de.
  Bufu s-a transformat în Buicu Bufu și acum în Bunicu Bufu Stefan.
Si muulte din această categorie.
Cu gandul la asta, acum cateva zile am imortalizat o chestiune care dureaza de luni bune. Andrei vine și sare pe burta mea de fiecare dată când stau întins pe undeva, pe jos, în pat, pe fotoliu... iar eu scot niste sunete ciudate. Din toate acele sunete el și-a ales preferatul, astfel încât și-a inventat o frază pe care mi-o recită de fiecare dată când se apucă să "saiă pe tati":