miercuri, 19 decembrie 2012

Despre plusul din "noi3plus"

Este băiat. Sigur. Are 17 săptămâni, 209 grame și se va alătura găștii noastre pe la sfârșitul lui mai. Se va numi probabil David, e ceva magic de tot în apariția lui.
Deocamdată se cheamă Bebe. Un bebe foarte energic, pe care l-am simțit mișcând pe la 13 săptămâni (da, știu că-i foarte devreme, dar ce să fac dacă chiar l-am simțit?!). Un bebe care a trecut cu bine toate testele și ecografiile de până acum. Și, so far, o sarcină la fel de ușoară ca și prima, fără grețuri, fără niciun alt simptom neplăcut, în afara oboselii și a unui ușor disconfort în zona cicatricei de la Andrei.


Andrei știe despre bebe (a aflat cam în același timp cu tati :D), știe că-i acolo, în burtică și are deja sentimente contradictorii pe tema asta. În fiecare seară, înainte de culcare, ne dă pupici de eschimos mie și tatălui lui. Apoi, îmi ridică tricoul și-și freacă nasul de burta mea, pe urmă îl "mângâie" pe bebe. Adică, îmi dă câteva palme peste burtă, nu suficient de tare cât să mă doară, din fericire. Bunica Mică l-a întrebat pe Andrei unde e Bebe. I-a zis "A mami în bută". L-a întrebat și ce face Bebe acolo. I-a zis că "Face nani c'ochii chiși!"Asta-i partea frumoasă. Cealaltă... constă în faptul că, dacă se întâmplă să-i atrag atenția să nu mai dea din picioare, că l-ar putea lovi pe Bebe, răspunde hotărât "Nu bebe!", ceea ce s-ar traduce cu <Nu-i niciun bebe!> / <Nu mă interesează de bebe!> 
Evident, nu-l invocăm pe bebe drept motivul pentru care nu-i îndeplinim lui dorințele. Nu-i spun "Nu te pot lua în brațe, pentru că-l car și pe bebe în burtică." N-am încercat și nici n-o s-o fac, sper. Sunt sigură  că n-ar ieși bine, mai ales că cei doi ani proaspăt împliniți ai lui Andrei își arată colții din plin, deja.  Despre The terrible twos, cu altă ocazie...

So, to sum up: suntem 3, spre 4. Încântați și fericiți, în ciuda surprizei inițiale. Parțial conștienți de ce ne-așteaptă. Privim viitorul cu optimism și mult umor. La noi s-a demonstrat că asta e întotdeauna cea mai potrivită perspectivă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu